in ,

Neamț: Mai puțin de o treime dintre pacienții care se adresează la UPU Piatra-Neamț necesită internarea

Neamț: Mai puțin de o treime dintre pacienții care se adresează la UPU Piatra-Neamț necesită internarea

Mai puțin de o treime dintre pacienții care se adresează Unității de Primiri Urgențe (UPU) Piatra-Neamț necesită internarea în spital.

Semnalul de alarmă a fost tras, miercuri, într-o conferință de presă, de managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, care a cerut pacienților care nu au probleme medicale urgente să se adreseze în ambulatoriu.

”În primele trei trimestre ale acestui an am avut 42.538 de cazuri prezentate în UPU, din care doar 12.042 au fost internate. Există o presiune pe UPU și de aceea transmitem pacienților (…) posiblitatea de a se adresa ambulatoriu. Este important să scadă presiunea și prin a-i învăța pe pacienți că există și alt serviciu în afară de UPU”, a declarat managerul SJU Piatra-Neamț, conf. dr. Alexandru Patrașcu.

În ceea ce privește secțiile spitalului, acestea au înregistrat o creștere a numărului de pacienți și zile de internare în primele trei trimestre ale acestui an, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Managerul spitalului susține că această creștere se datorează atât diversificării serviciilor medicale oferite de SJU Piatra-Neamț, cât și a creșterii numărului de pacienți, ca urmare a îmbătrânirii populației județului.

”Prin achiziția de echipamente noi au fost tratate tratate tot mai multe patologii diverse, și aici pot exemplifica secții cum sunt Chirurgia plastică, Neurochirurgia, Oncologia sau Oftalmologia. În același timp, și patologia este în creștere, de la cea cardio-vasculară până la cea neurologică, pentru că populația este din ce în ce mai îmbătrânită”, a explicat conf. dr. Alexandru Patrașcu.

SJU Piatra-Neamț va angaja, în perioada următoare, peste 125 de cadre medicale și personal auxiliar, din care 50 sunt posturi de medici din diferite specialități.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%

Hunedoara: Toate contractele pentru extinderea rețelelor de apă sunt active; lucrările realizate depășesc 51%

Atletism: World Athletics consideră că Mondialele din 2029 vor contribui la combaterea dopajului în rândul sportivilor kenyeni

Atletism: World Athletics consideră că Mondialele din 2029 vor contribui la combaterea dopajului în rândul sportivilor kenyeni