in ,

Neamț: O stea în memoria actriței Draga Olteanu Matei a fost dezvelită pe Aleea Personalităților din Piatra-Neamț

Neamț: O stea în memoria actriței Draga Olteanu Matei a fost dezvelită pe Aleea Personalităților din Piatra-Neamț

Primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță, a dezvelit, sâmbătă, o stea pe Aleea Personalităților din fața Teatrului Tineretului, în memoria actriței Draga Olteanu Matei.

Evenimentul a debutat prin rememorarea unor cuvinte emoționante pe care Draga Olteanu Matei le rostea despre Piatra-Neamț, orașul în care a ales să își trăiască ultima parte a vieții: ‘Simt nevoia să vorbesc foarte mult de Piatra-Neamț, pentru că mă simt nemaipomenit de bine; am impresia că sunt în rai, efectiv, cu tot ce mă înconjoară. Eu stau aici, la Piatra-Neamț, ascult păsărelele, mă uit peste munți, dimineața, mă uit în grădină, văd fiecare floare cum se deschide, am un trandafir superb în jurul ferestrei și trăiesc, respir și trăiesc’.

 

La dezvelirea stelei au participat prieteni apropiați ai familiei artistei, membri ai companiei teatrale ‘Teatrul Vostru’ înființată de Draga Olteanu Matei, dar și pietreni care i-au apreciat cariera legendarei actrițe de teatru și film.

‘Există momente când timpul pare să se oprească în loc pentru a face loc veșniciei. Astăzi, în fața Teatrului Tineretului, am simțit că Piatra-Neamț și-a strâns în brațe, încă o dată, marea Doamnă. Am așezat o stea acolo unde privirea ei s-a oprit de atâtea ori cu drag: sub cerul acestui oraș care a devenit, prin ea, o scenă mai bogată’, a declarat la eveniment primarul municipiului Piatra-Neamț, Adrian Niță.

 

Aleea Personalităților face parte din proiectul ‘Piatra-Neamț: Recunoștință și omagiu personalităților care au dus și duc mai departe numele orașului’, inițiat de primarul Adrian Niță în octombrie 2025.

Steaua dedicată memoriei Dragăi Olteanu Matei este a zecea după cele dezvelite în onoarea artiștilor Maia Morgenstern, Oana Pellea, Horațiu Mălăele, Ana Ciontea, Ioana Pavelescu, Mircea Rusu, Coca Bloss, Virginia Rogin și Paul Chiribuță.

Proiectul va continua, zilele următoare, cu dezvelirea unor stele dedicate artiștilor Claudiu Istodor, Eugen Apostol, Radu Afrim, David Esrig, Andrei Șerban și Gelu Nițu.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Pîslaru: România a atras 108 miliarde de euro și a contribuit la bugetul comunitar cu 36 de miliarde de euro

Pîslaru: România a atras 108 miliarde de euro și a contribuit la bugetul comunitar cu 36 de miliarde de euro

Țoiu: Europa nu este doar un drapel albastru pe o clădire, ci un mod de a trăi mai bine

Țoiu: Europa nu este doar un drapel albastru pe o clădire, ci un mod de a trăi mai bine