Autoritățile au primit anul acesta 61 de apeluri la 112 în care era semnalată prezența unor urși, în condițiile în care pe tot parcusul anului trecut au fost 79 de astfel de situații, a anunțat joi, într-o conferință de presă, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, generalul de brigadă Mihai Ciprian Mitrea.
Cele mai multe apeluri au venit din comuna Bicaz Chei, unde au fost înregistrate 13 prezențe ale ursului, dar și din municipiul Piatra-Neamț, unde au fost zece astfel de cazuri.
Inspectorul șef al ISU Neamț a precizat însă că există tot mai multe situații în care oamenii nu mai sună la 112 după ce sesizează prezența ursului, pentru că s-au obișnuit ca animalul să plece.
‘Din discuția cu persoanele din localitățile în care prezența ursului este una destul de ridicată, apare o tendință a cetățeanului de a nu mai suna la 112. Dacă l-a văzut o zi, două, trei, știe că vine în grădină și că va pleca și nu mai sună. Dar, oricât de frecvente ar fi aparițiile lor, acestea nu duc la domesticirea urșilor. Va reacționa ca un animal sălbatic cu care nu trebuie să interacționăm sub nicio formă’, a declarat generalul de brigadă Mihai Ciprian Mitrea.
Inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Neamț, colonelul Radu Olariu, a subliniat că urșii care apar în zonele locuite nu se mai sperie atunci când sunt fugăriți înspre pădure.
‘Noi am remarcat de-a lungul intervențiilor că ursul s-a obișnuit cu noi. Semnalele acustice și luminoase pe care le folosim în mod constant nu îl mai sperie, nu au niciun efect. (…) Rămâne în continuare intenția noastră de a convinge cetățenii să anunțe de fiecare dată, prin orice mijloace, comitetele locale pentru situații de urgență sau prin 112 despre prezența urșilor, urmând ca noi să intervenim fără să avem evenimente de nedorit’, a precizat inspectorul șef al IJJ Neamț.
O situație alarmantă pe care au sesizat-o jandarmii este aceea a oamenilor care, în cazul apariției unor animale sălbatice, se adună ‘ca la urs’, potrivit zicalei. Acest fapt îngreunează intervenția autorităților și îi pune în pericol pe curioși.
Anul acesta au fost împușcați doi urși care veneau în mod repetat în zonele locuite, unul în Piatra-Neamț, pe 13 mai și altul în comuna Bicaz Chei, o lună mai târziu.
Potrivit estimărilor autorităților, pe teritoriul județului Neamț sunt circa 770 de urși, în condițiile în care arealul necesar este doar pentru maxim 100 de urși.


