Plutonierul major Ciprian Comișan, din cadrul ISU Tulcea, a câștigat a patra ediție a concursului ‘Scări pe Toaca’, a informat, miercuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, organizator al evenimentului.
Pe poziția secundă s-a clasat plutonierul adjutant șef Adrian Bursuc, din cadrul ISU Caraș-Severin iar podiumul a fost completat de soldatul Gabriel Bizom, de la ISU Suceava.
Concurenții au avut de parcurs două probe dificile.

Prima dintre acestea, ‘Cursa Panaghia’, a presupus străbaterea unui traseu montan de aproximativ șapte kilometri, cu o diferență de nivel de circa 1.100 de metri, pe ruta Stațiunea Durău – Cabana Fântânele – Cușma Dorobanțului – Stânca Panaghiei – Cabana Meteo.
Participanții au concurat în echipament sportiv adecvat alergării montane, transportând în rucsac echipamentul necesar pentru cea de-a doua probă.
Proba ‘Scări pe Toaca’ a constat în urcarea celor 519 trepte care asigură accesul către Vârful Toaca, pe o pantă cu înclinație de aproximativ 70 de grade și o diferență de nivel de aproape 100 de metri.
De această dată, concurenții au fost echipați complet pentru intervenție, cu costum de protecție, bocanci, cască, mănuși și aparat de respirat cu aer comprimat.

‘Un moment aparte al ediției din acest an l-a reprezentat participarea a cinci femei pompier. Toate au reușit să finalizeze cu succes cele două probe, demonstrând că profesionalismul, pregătirea și perseverența nu țin cont de gen’, a transmis, într-un comunicat de presă, ISU Neamț.
În concurs au participat, în total, peste 100 de pompieri din cadrul IGSU și a 26 de inspectorate județene pentru situații de urgență din țară.


