Zece eleve din comuna nemțeană Girov vor reprezenta România la Olimpiada Tinerilor Pompieri, concurs care va avea loc în perioada 13 – 18 iulie în localitatea Šumperk din Republica Cehă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, echipajul s-a calificat după ce a câștigat finala națională desfășurată pe parcursul anului trecut.
Fetele sunt eleve ale Școlii Gimnaziale ‘Prof. Gheorghe Dumitreasa’ Girov, unitate de învățământ care a avut rezultate constante foarte bune în cadrul concursurilor naționale dedicate tinerilor pompieri.
‘La această competiție internațională participă peste 50 de echipaje de copii din 22 de țări: Anglia, Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Elveția, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Japonia, Liechtenstein, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Suedia, Ucraina și Ungaria’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, Irina Popa.
Echipajul de fete din Girov este coordonat de profesorii Mihaela Lisenche și Cristian Bordei.
În afară de echipajul nemțean, România va mai fi reprezentată de un echipaj mixt de la Liceul ‘Gheorghe Surdu’ Brezoi și un echipaj de băieți de la Liceul Teoretic German ‘Johann Ettinger’ Satu Mare.


