in

Neconvocat pentru Cupa Mondială, francezul Eduardo Camavinga a făcut un curs la Harvard Business School

Neconvocat pentru Cupa Mondială, francezul Eduardo Camavinga a făcut un curs la Harvard Business School

Neconvocat pentru a juca la Cupa Mondială din această vară cu echipa naţională a Franţei, mijlocaşul echipei Real Madrid, Eduardo Camavinga, a petrecut această săptămână urmând un curs universitar la Harvard Business School, prestigioasa instituţie americană.

„Câteva zile de învăţare, ascultare şi dezvoltare. Recunoscător pentru această experienţă la Harvard Business School”, a scris Camavinga pe contul său de Instagram sâmbătă, alături de mai multe fotografii făcute în timpul experienţei sale.

Jucătorul în vârstă de 23 de ani a efectuat câteva zile de pregătire în domeniul divertismentului şi sportului oferite de această universitate cu sediul în Boston, Massachusetts, la doi paşi de tabăra de bază a echipei Franţei pentru Cupa Mondială din 2026, care va avea loc în Statele Unite, Canada şi Mexic (11 iunie – 19 iulie).

Internaţionalul francez (29 de selecţii), vicecampion mondial în 2022, nu a fost selectat printre cei 26 de jucători care vor concura la Cupa Mondială după un sezon complicat la Real Madrid.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fan declarat al echipei Arsenal, primarul oraşului New York are un pronostic surprinzător pentru câştigătoarea Cupei Mondiale

Fan declarat al echipei Arsenal, primarul oraşului New York are un pronostic surprinzător pentru câştigătoarea Cupei Mondiale

Tânăr de 18 ani, reţinut după ce, beat fiind şi fără permis de conducere, a lovit cu maşina o femeie şi un bebeluş aflat în cărucior, după care a fugit de la locul accidentului

Tânăr de 18 ani, reţinut după ce, beat fiind şi fără permis de conducere, a lovit cu maşina o femeie şi un bebeluş aflat în cărucior, după care a fugit de la locul accidentului