Negocieri de amploare în Arabia Saudită: Rusia se aşteaptă la ‘unele progrese’ în negocierile cu SUA privind Ucrainei

„Sperăm să facem cel puţin unele progrese”, a declarat Karasin la postul de televiziune de stat Zvezda, administrat de Ministerul rus al Apărării.

„Starea mea de spirit şi a lui Serghei Orestovici (Beseda, celălalt negociator – n.r.) este combativă şi constructivă”, a adăugat el în interviu, în ajunul plecării lor în Arabia Saudită, unde cei doi negociatori vor merge „cu intenţia de a lupta pentru a rezolva cel puţin o problemă”.

Grigori Karasin, senator şi fost diplomat de carieră, a declarat că el şi colegul său se vor întoarce în Rusia marţi, după discuţiile cu americanii de luni, în paralel cu o întâlnire SUA-Ucraina.

Serghei Beseda este un membru de rang înalt al serviciilor de securitate ruse (FSB), dar profilul lor contrastează cu CV-ul trimişilor ruşi din timpul primelor discuţii ruso-americane din Arabia Saudită la mijlocul lunii februarie, când şeful diplomaţiei, Serghei Lavrov, a condus delegaţia rusă.

Vineri, un oficial ucrainean a explicat pentru AFP, sub protecţia anonimatului, că Kievul speră, la discuţiile de luni, „cel puţin” la un acord privind un armistiţiu parţial cu Rusia în sectorul energetic, infrastructură şi Marea Neagră.

Pentru a face presiuni pentru un armistiţiu mai larg, Kievul l-a ales pe ministrul Apărării, Rustem Umerov, pentru a conduce delegaţia ucraineană, potrivit oficialului, care a spus că Ucraina este mereu „pregătită” pentru o încetare a focului „generală”.

De partea sa, Moscova afirmă că a fost de acord doar cu o pauză în privinţa infrastructurii energetice, cu mult sub suspendarea generală de 30 de zile a ostilităţilor proousă de administraţia preşedintelui american Donald Trump.

Printre subiectele care vor fi discutate, nu există nicio îndoială că ruşii vor dori să impună „nuanţele” despre care a vorbit Vladimir Putin în legătură cu instituirea unui moratoriu şi a controlului asupra acestuia, şeful statului rus spunând că se teme că Ucraina va folosi un astfel de armistiţiu pentru a recruta soldaţi suplimentari şi a primi noi arme occidentale.

content-image

Ucrainenii explică faptul că aceste discuţii ar trebui să se concentreze pe aspectele „tehnice” ale unei încetări parţiale şi temporare a luptelor: „ce locuri, cum să controlăm această încetare a focului, ce arme?”.

Trei persoane au luat foc, după ce casele lor au fost cuprinse de flăcări

Ciolacu: Stăm şi ne speriem când scrim pe Facebook că apar boţi şi tiriboţi ce-or mai folosi, că dom-le, ia uite ce mă înjură? Măi oameni, dacă e nevoie, prea am avut bun simţ, hai să îi înjurăm şi noi pe ei!