România se află într-o poziție paradoxală, cu o datorie publică raportată la PIB încă sub media europeană și sub nivelul Ungariei, dar plătind unul dintre cele mai mari costuri de finanțare din regiune, din cauza vitezei de îndatorare și a percepției de risc politic și fiscal, susține consultantul financiar, Adrian Negrescu.
El arată, în context, că depășirea pragului de 60% din PIB în ceea ce privește datoria publică nu este doar un reper simbolic, ci activează constrângeri legale concrete, precum înghețarea cheltuielilor salariale și sociale, și alimentează o strategie de ajustare bazată preponderent pe creșterea taxelor, ale cărei efecte se resimt deja direct în bugetele gospodăriilor și în costurile de operare ale companiilor.
‘Dacă aș fi în locul lui Nicușor Dan, aș chema de urgență la Palatul Cotroceni reprezentanții celor mai importanți contributori la bugetul de stat, firmele private din zona carburanților, construcției de mașini, tutunului, retailului alimentar și industriei chimice pentru a-i antrena într-un brain storming menit să identifice soluții alternative la creșterea taxelor. Sunt foarte mulți finanțiști foarte buni în companiile private, există antreprenori de succes care știu cum arată economia reală și care pot veni cu soluții concrete de ieșire din această menghină fiscală în care riscăm să ne adâncim. Avem nevoie de soluții pentru a crește colectarea (…), avem nevoie de soluții outside the box pentru a reduce cheltuielile statului și a crește atractivitatea investițională a României, apropo de scăderea drastică a ISD-urilor’, a scris Negrescu, joi, pe pagina sa de Facebook.
În aceste condiții, consultantul financiară arată că 2027 va fi un an extrem de complicat, în care nu este exclusă o creștere de taxe. De asemenea, cu o datorie care se apropie de 64% din PIB în 2028 și cu costuri de finanțare aproape duble față de state precum Cehia sau Bulgaria, Guvernul are un spațiu de manevră redus.
‘Reducerea cheltuielilor (salarii, pensii, investiții) este politic dificilă și limitată de rigiditatea bugetului, astfel că majorarea taxelor are toate șansele să devină calea de ajustare cu efect bugetar mai rapid – chiar dacă ea vine cu costuri economice: frânarea consumului, presiune suplimentară pe firme și, potrivit unor analize citate în presă, o contracție economică a României în 2026, singura din regiune aflată în această situație. Riscul pe termen mediu este unul de tip cerc vicios: taxe mai mari pot afecta creșterea economică, o creștere economică mai slabă reduce încasările bugetare, iar acest lucru menține presiunea pentru noi majorări de taxe sau pentru continuarea înghețării salariilor și pensiilor – exact contextul pe care agențiile de rating și investitorii îl urmăresc atent atunci când stabilesc costul la care România se poate împrumuta’, subliniază Adrian Negrescu.
După primul trimestru al anului, datoria publică a României a ajuns la 60,1% din PIB, echivalentul a aproape 1.170 miliarde de lei, după o creștere de 4,3 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut (55,8%), al patrulea cel mai amplu avans anual din întreaga Uniune Europeană, după Finlanda, Bulgaria și Polonia.
Legea responsabilității fiscal-bugetare leagă mecanic de acest prag o serie de restricții: Guvernul nu mai poate aproba măsuri care majorează cheltuielile de personal din sectorul public sau pe cele de asistență socială. Practic, salariile bugetarilor și pensiile rămân înghețate cât timp datoria stă peste 60% din PIB – o consecință deja anunțată oficial de Ministerul Finanțelor, precizează sursa citată.
Potrivit estimărilor ministrului interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, și mai grav este faptul că traiectoria arată o creștere în continuare: 61,8% din PIB în 2026, 63,3% în 2027 și 63,9% în 2028, urmând ca abia după acest vârf să înceapă o coborâre treptată – condiționată de respectarea angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, în care România se află din 2020.
‘Nivelul absolut al datoriei românești rămâne, paradoxal, unul dintre cele mai mici din regiune – dar viteza de creștere este printre cele mai alarmante din UE. Deși România are o datorie/PIB mai mică decât media europeană și decât Ungaria, ea se împrumută mult mai scump decât majoritatea vecinilor. Titlurile de stat românești pe 10 ani se tranzacționează la aproximativ 6,7-7,4%, cele mai ridicate din regiune, față de circa 5,8% în Polonia, 6,1% în Ungaria, 4,9% în Cehia și doar 4,3% în Bulgaria. Diferența nu ține strict de mărimea datoriei, ci de percepția investitorilor asupra ritmului de îndatorare, instabilității politice și credibilității traiectoriei fiscale – factori reflectați și în deciziile agențiilor de rating’, a explicat economistul.
În opinia sa, România plătește o ‘primă de risc’ suplimentară: costă mai mult să te împrumuți atunci când piețele nu au încredere că deficitul va fi ținut sub control, chiar dacă stocul de datorie e încă administrabil ca pondere în PIB.
O parte semnificativă a efortului de reducere a deficitului – impus tocmai de nevoia de a opri creșterea datoriei – este suportată direct de oamenii simpli, prin taxe mai mari și venituri (salarii, pensii) blocate.
Mediul de afaceri resimte și el presiunea pe mai multe paliere. Impozitul pe profit a crescut real, în condițiile în care marja de creștere a impozitării (circa 1,5%) a fost depășită de inflație (circa 10%), ceea ce înseamnă o presiune fiscală mai mare pe profitul efectiv al firmelor, a mai precizat Negrescu.
În ceea ce privește impozitele pe proprietăți comerciale și terenuri pentru persoanele juridice, valoarea impozabilă pe metru pătrat pentru terenuri a crescut cu aproximativ 170%. Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA) și impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS) rămân în vigoare în 2026, cu promisiunea eliminării abia din 2027 – o incertitudine care afectează planificarea bugetară a companiilor, mai ales a celor cu marje reduse, crede el.
Pe de altă parte, costul finanțării este mai mare și pentru companii, nu doar pentru stat: dobânzile ridicate la titlurile suverane tind să ridice și costul creditării corporative.
‘În plus, bugetul de investiții al statului, așa cum a anunțat deja Bolojan, va fi mai mic în 2027, ceea ce afectează indirect firmele din construcții, infrastructură și lanțurile lor de furnizori. Singura veste bună, anul viitor, ar urma să vină din eventuala eliminare a IMCA, ICAS și a taxei pe construcțiile speciale – însă aceste măsuri rămân, deocamdată, promisiuni pentru 2027, nu certitudini legislative’, a mai arătat consultantul financiar.
