in ,

Nemulțumiți de proiectul legii salarizării, grefierii suspendă parțial activitatea în instanțe și parchete în perioada 2-5 iunie

Nemulțumiți de proiectul legii salarizării, grefierii suspendă parțial activitatea în instanțe și parchete în perioada 2-5 iunie

Grefierii din instanțe și parchete vor suspenda parțial activitatea în perioada 2 – 5 iunie, ca formă de protest față de prevederile din noul proiect al legii salarizării, a anunțat Sindicatul grefierilor Dicasterial.

Între 08:00 și 12:00, în toate cele patru zile, activitatea va fi redusă, iar programul cu publicul va funcționa la jumătate. Vor fi soluționate doar cauzele urgente, prevăzute de lege.

‘În perioada 2-5 iunie 2026, în intervalul orar 08:00 – 12:00, activitatea în instanțe și parchete va fi suspendată parțial, iar programul de lucru cu publicul va fi redus la jumătate, cu excepția cauzelor și lucrărilor urgente, stabilite de lege. În data de 4 iunie 2026, în intervalul orar 08:00 – 12:00, în timpul consultărilor organizate pentru Familia ocupațională de funcții bugetare ‘Justiție’, activitatea în instanțe și parchete va fi oprită total, ca formă de protest față de modul în care proiectul Legii salarizării ignoră revendicările legitime ale personalului auxiliar de specialitate și conex din sistemul judiciar’, afirmă sindicatul într-un comunicat de presă.

Decizia a fost luată la solicitarea membrilor de sindicat, reuniți într-o adunare generală extraordinară.

Pe 5 iunie, sindicatul va organiza o nouă adunare generală pentru a stabili următoarele forme de protest, în funcție de concluziile discuțiilor de la Ministerul Muncii din 4 iunie. De asemenea, SNGJ Dicasterial va participa la toate acțiunile de protest organizate de Federația Publisind împotriva proiectului de lege.

‘Respingerea în mod ferm a actualei forme a proiectului legii salarizării personalului plătit din fonduri publice, apreciind că aceasta nu reflectă complexitatea, responsabilitatea și rolul în înfăptuirea actului de justiție al personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul sistemului judiciar și nu asigură respectarea principiilor de ierarhizare, egalitate, nediscriminare, stimulare și sustenabilitate asumate chiar prin proiectul legislativ (…) SNGJ Dicasterial transmite public faptul că sistemul judiciar nu mai poate funcționa prin ignorarea realităților din instanțe și parchete, prin subdimensionarea grilelor de salarizare și prin transferarea permanentă a responsabilității corectării legii către instanțele de judecată. Aparenta economie bugetară realizată astăzi prin menținerea unor coeficienți salariali necorelați cu atribuțiile și responsabilitățile reale ale funcțiilor va genera, inevitabil, noi litigii, noi executări silite și noi costuri suportate ulterior din bugetul public’, afirmă sindicaliștii.

SNGJ Dicasterial își exprimă solidaritatea față de corpul magistraților și față de toate categoriile profesionale din cadrul familiei ocupaționale ‘Justiție’ care și-au manifestat, la rândul lor, nemulțumirea cu privire la modul în care actualul proiect al legii salarizării tratează sistemul judiciar.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Parlamentul Ucrainei ratifică acordul privind împrumutul european în valoare de 90 de miliarde de euro

Parlamentul Ucrainei ratifică acordul privind împrumutul european în valoare de 90 de miliarde de euro

Cercetători din Indonezia studiază trei plante medicinale pentru un posibil tratament împotriva diabetului

Cercetători din Indonezia studiază trei plante medicinale pentru un posibil tratament împotriva diabetului