in ,

Neura Robotics, din Germania, atrage până la 1,4 miliarde de dolari de la Nvidia, Amazon şi alţi investitori, pentru dezvoltarea roboţilor umanoizi

Neura Robotics, din Germania, atrage până la 1,4 miliarde de dolari de la Nvidia, Amazon şi alţi investitori, pentru dezvoltarea roboţilor umanoizi

Compania germană Neura Robotics a anunţat miercuri că a obţinut o finanţare de până la 1,4 miliarde de dolari într-o rundă de investiţii la care au participat giganţi tehnologici americani precum Nvidia, Amazon, Qualcomm şi Tether, alături de grupurile industriale europene Bosch şi Schaeffler şi de Banca Europeană de Investiţii, transmite CNBC.

În urma tranzacţiei, compania a ajuns la o evaluare de aproximativ 7 miliarde de dolari, potrivit unei surse apropiate dosarului. Neura Robotics nu a comentat oficial valoarea companiei.

Fondatorul şi directorul general al Neura Robotics, David Reger, a declarat că viitorul inteligenţei artificiale nu se va limita la ecrane şi aplicaţii software, ci va fi reprezentat de sisteme capabile să se mişte, să înveţe şi să lucreze alături de oameni în lumea reală.

Finanţarea completă este condiţionată de atingerea unor obiective de performanţă stabilite pentru companie, însă detaliile acestora nu au fost făcute publice.

Interesul investitorilor pentru sectorul roboticii a crescut puternic în ultimii ani, pe măsură ce inteligenţa artificială începe să fie integrată în sisteme fizice capabile să interacţioneze autonom cu mediul înconjurător.

Potrivit platformei Dealroom, companiile din domeniul roboticii au atras până acum în 2026 investiţii totale de 55,8 miliarde de dolari, un nivel record şi aproape dublu faţă de precedentul maxim anual.

Deşi cea mai mare parte a investiţiilor s-a îndreptat către companii din Statele Unite şi China, Europa începe să dezvolte propriul ecosistem de firme specializate în roboţi inteligenţi. Printre acestea se numără Agile Robots, susţinută de SoftBank, şi compania britanică Humanoid.

David Reger a afirmat că succesul Neura Robotics demonstrează că viitorii lideri globali în inteligenţă artificială şi robotică nu trebuie să provină neapărat din Silicon Valley.

”Cu această finanţare, Neura se poziţionează ferm printre liderii globali ai cursei pentru robotică, alături de cele mai importante companii din Statele Unite şi China”, a declarat acesta.

Compania dezvoltă roboţi umanoizi şi sisteme robotice autonome destinate utilizării în industrie, logistică, servicii şi mediul casnic, un segment considerat de mulţi investitori următoarea etapă majoră de dezvoltare a inteligenţei artificiale după succesul modelelor generative.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Guvernul canadian intenţionează să interzică accesul la reţelele sociale pentru persoanele cu vârsta sub 16 ani

Guvernul canadian intenţionează să interzică accesul la reţelele sociale pentru persoanele cu vârsta sub 16 ani

Compania care a pariat 1,5 miliarde de dolari pe criptomoneda susţinută de familia Trump spune că şi-a îmbunătăţit situaţia financiară

Compania care a pariat 1,5 miliarde de dolari pe criptomoneda susţinută de familia Trump spune că şi-a îmbunătăţit situaţia financiară