in ,

Nichișoiu (Coface): Modelul de creștere economică bazat pe consum pe datorie s-a epuizat

Nichișoiu (Coface): Modelul de creștere economică bazat pe consum pe datorie s-a epuizat

Modelul de creștere economică al României, bazat pe consum pe datorie, s-a epuizat, în condițiile în care deficitele și datoria publică sunt în creștere, iar avansul economiei este tot mai redus, a declarat, marți, Bogdan Nichișoiu, Regional Enhanced Information Manager, Coface România.

‘Urmează un moment de luciditate, i-aș spune, un moment de onestitate. Pentru că modelul care ne-a condus aici, un model ancorat în consum, toxic, pe datorie, s-a epuizat. Vedeți cum la deficite din ce în ce mai mari, dezechilibre din ce în ce mai mari, reflectate într-o datorie publică din ce în ce mai mare, avem un efect, un randament, am putea spune, o creștere economică din ce în ce mai mică. Ce facem? Ce punem în loc? Problema este că am intrat în această stare de stagnare exact în momentul în care începem să pierdem, mai ales pe vectorul industrial, competitivitate’, a spus Bogdan Nichișoiu, la cea de-a 21-a ediție a Conferinței de risc de țară, organizată de Coface România.

Acesta a atras atenția asupra pierderii de competitivitate a industriei manufacturiere din România, pe fondul creșterii costurilor cu energia și forța de muncă, precum și al lipsei de predictibilitate fiscală.

‘Din 2015, deci în ultimii 10 ani, România a pierdut industria manufacturieră într-un ritm mai accentuat decât orice stat din Europa. Fie că ne uităm în regiunea noastră, uitați-vă la Ungaria, Cehia, Polonia, fie că ne uităm la locomotiva industrială a Europei, care este Germania. 10 puncte procentuale de valoare adăugată brută. Este dureros, aș spune chiar periculos de mult. Trei cauze pentru această hemoragie. Prima cauză, energia. Costul energiei în România în ultimii 10 ani a crescut de două, chiar trei ori pe anumite benzi de consum industrial față de media creșterilor europene. A doua cauză, costul forței de muncă. Salariile au crescut de patru ori mai rapid decât productivitatea. Și a treia cauză, politicile fiscale, care în niciun caz nu se pot caracteriza, în această perioadă, prin viziune sau respectiv predictibilitate’, a explicat reprezentantul Coface.

În opinia sa, principalul risc nu îl reprezintă o recesiune temporară, ci pierderea capacității de producție a economiei.

‘Riscul este însă, nu legat de o recesiune temporar, un an, doi ani, nu. Riscul adevărat este să pierdem capacitatea de producție. Uitați-vă ce se întâmplă la automobile Dacia (…) Și în felul acesta să punem la risc ce? Continuarea acestei convergențe’, a avertizat Nichișoiu.

El a subliniat necesitatea schimbării modelului de dezvoltare economică, prin orientarea către investiții productive, inovare și digitalizare.

‘Întrebarea fundamentală, pragmatică, astăzi, este: ce punem în loc? În niciun caz, răspunsul nu este întoarcerea la o Românie ieftină, la o Românie a salariilor mici. România nu are nevoie de salarii mici ca să fie atractivă. România are însă nevoie de a fi mai competitivă, mai performantă. Iar lucrul acesta nu se poate realiza decât prin această metamorfoză a modelului de creștere economică. De la un consum toxic pe datorie, la ceea ce înseamnă, practic, investiții productive. De la costuri mici, deci o Românie ieftină, la investiții în inovare și digitalizare. De la o energie volatilă și scumpă, la o energie care nu să fie ieftină, că nu sunt un om politic, ci să fie o energie competitivă ca preț’, a afirmat reprezentantul Coface.

În același timp, Nichișoiu a evidențiat vulnerabilitățile legate de investițiile insuficiente în educație și sănătate, precum și de emigrația populației.

‘Dincolo de cifre statistice, sunt alte două vulnerabilități fundamentale pe care vă invit să le vedeți. Ambele legate de oameni. Prima vulnerabilitate: nu investim suficient în ei, în educația lor și respectiv în sănătatea lor. Cifrele sunt inferioare mediilor, nu spun vârfurilor, mediilor europene. Și a doua vulnerabilitate, nu doar că nu investim în oameni, dar îi și pierdem. Unul din patru români, 4,6 milioane de suflete, trăiesc în momentul de față, în diaspora’, a declarat acesta.

Reprezentantul Coface a arătat că România dispune însă de oportunități de dezvoltare în agricultură, energie și infrastructură, precum și de resurse financiare europene.

‘Ingredientele pentru acest al doilea urcuș, de asemenea, sunt reale, nu sunt fantezii. Le vedem în agricultură, unde avem genul acesta de potențial, arabil, suntem constant în fiecare an, în top 3 producători grâu, producători floarea soarelui. Știu, exportăm în continuare prea multă materie primă și prea puține produse procesate. Însă orice fel de investiție în capacități de producție, în integrare pe verticală, și mă uit la grupul Carmistin, ei bine, captează valoarea adăugată aici, în țară’, a susținut Nichișoiu.

El a menționat și perspectivele oferite de exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră și de dezvoltarea infrastructurii de transport.

‘Neptun Deep, 2027, România devine cel mai important producător de gaz natural din Europa. În ecuația foarte complicată astăzi geopolitic, e fabulos, e fabulos acest lucru. Infrastructura. Suntem deja la 1.500 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres’, a mai spus reprezentantul Coface.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Distrigaz Sud: 125 de consumatori din sectorul 6, afectați de o întrerupere neplanificată în alimentarea cu gaze

Distrigaz Sud: 125 de consumatori din sectorul 6, afectați de o întrerupere neplanificată în alimentarea cu gaze

Mihai Jurca și Ioana Dogioiu – eliberați din funcții; deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial

Mihai Jurca și Ioana Dogioiu – eliberați din funcții; deciziile au fost publicate în Monitorul Oficial