Nicolae Ciucă: Nu m-am oprit niciodată din a pune în prim plan securitatea şi siguranţa cetăţenilor. În viziunea mea prezidenţială, sunt două elemente fundamentale, în jurul cărora se alcătuieşte orice strategie

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că nu s-a oprit niciodată din a pune în prim plan securitatea şi siguranţa cetăţenilor, el arătând că în viziunea sa prezidenţială, sunt două elemente fundamentale, în jurul cărora se alcătuieşte orice strategie sectorială, pe un domeniu anume, sau una generală, la nivel naţional.

”Securitatea şi siguranţa cetăţenilor sunt cele mai importante aspecte în crearea de strategii, indiferent de domeniul vizat. Aceasta a fost ideea principală pe care am prezentat-o în intervenţia mea din cadrul conferinţei ”24 trends for 2024”. Concentrând activitatea guvernului în jurul acestor două deziderate, ca prim-ministru, am putut preveni o penurie de carburanţi sau de alimente, în perioada în care România s-a lovit de mai multe crize suprapuse din domenii precum energie, alimentaţie publică, sănătate sau apărare. La predarea mandatului de premier, am lăsat ţării o situaţie stabilă şi echilibrată”, a transmis preşedintele PNL. Nicolae Ciucă arată că toate acestea au fost posibile pentru că am trasat strategii cu obiective realiste, colaborând îndeaproape cu instituţiile statului, ONG-urile, mediul asociativ şi entităţi cu expertiză. ”Nu m-am oprit niciodată din a pune în prim plan securitatea şi siguranţa cetăţenilor. În viziunea mea prezidenţială, sunt două elemente fundamentale, în jurul cărora se alcătuieşte orice strategie sectorială, pe un domeniu anume, sau una generală, la nivel naţional”, arată Ciucă.

Amenzi în valoare totală de 22.000 de lei, după ce membri ai galeriei echipei Steaua s-au strâns pentru a desfăşura acţiuni violente împotriva unor suporteri rivali din Capitală

USR a exclus din partid şi din grupul parlamentar, prin vot, doi deputaţi care au recunoscut că în ultima perioadă au avut discuţii cu alte partide, pentru locuri eligibile la alegerile parlamentare