Nicolae Ciucă: România nu este încă la acea stabilitate, la acel echilibru macroeconomic prin care să poată să-şi permită şi un deficit şi o datorie publică mari

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri că România nu este încă la acea stabilitate, la acel echilibru macroeconomic prin care să poată să-şi permită şi un deficit şi o datorie publică mari.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat dacă în contextul deficitului în creştere se va putea menţine ritimul investiţiilor pentru anul viitor.

„Din discuţiile pe care le-am avut cu ministrul de Finanţe, cu domnul Marcel Boloş, a rezultat foarte clar, şi după ultima activitate pe care a avut-o la Bruxelles săptămâna aceasta, că se menţin parametrii agreaţi împreună cu Comisia şi prevăzuţi în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. De asemenea, s-a acceptat ca între Guvernul României şi Banca Mondială să existe un studiu prin care să se stabilească măsurile pentru reducerea deficitului”, a declarat Ciucă.

Preşedintele PNL a conrinuat: ”Nu doar deficitul este o problemă, este şi datoria publică pe care trebuie să le gestionăm cât se poate de chibzuit, pentru că România nu este încă la acea stabilitate, la acel echilibru macroeconomic prin care să poată să-şi permită şi un deficit şi o datorie publică mari”.

Scrisoare deschisă a Bemol către Maia Sandu: Vă rugăm să preveniți o nouă ilegalitate

Primul angajament public al lui Kate şi William de când prinţesa a terminat chimioterapia a fost o vizită la victimele atacului din Southport/ VIDEO