in ,

Niculescu: Amenințările continue ne arată că trebuie să fim pregătiți pentru toate tipurile de provocări

Niculescu: Amenințările continue ne arată că trebuie să fim pregătiți pentru toate tipurile de provocări

Incursiunile aproape zilnice ale dronelor în spațiul aerian al țării noastre, amenințările permanente la adresa navigației în Marea Neagră, intensificarea acțiunilor cibernetice arată că este necesară pregătirea pentru toate tipurile de provocări, a subliniat premierul Luca Niculescu, într-un mesaj video transmis marți participanților la conferința ‘Bilanțul sectorului național de securitate în 2026 și prioritățile strategice pentru 2027’, organizată de Defense Romania.

Potrivit prim-ministrului, în acest context, consolidarea capacităților naționale de apărare, dezvoltarea unei industrii în domeniu puternice nu mai reprezintă doar obiective economice, ci obiective strategice care țin direct de securitatea și reziliența României și a întregii regiuni.

‘Mă bucur că această direcție a devenit o prioritate atât la nivel național, cât și european. Avem investiții importante prin Programul SAFE – vorbim aici despre cele 12,4 miliarde de euro pentru înzestrarea structurilor din sistemul național de apărare și alte 4,2 miliarde de euro alocate infrastructurii cu dublă utilizare: capetele din autostrada Moldovei, secțiunile Pașcani – Ungheni și Pașcani – Siret. Dar, este esențial să înțelegem că investițiile în apărare nu trebuie să se limiteze la achiziția de produse militare, ele trebuie să genereze capacități de producție în România, transfer de tehnologie, inovare și locuri de muncă’, a subliniat Niculescu.

El a precizat că, în perioada următoare, în urma analizei bugetului și a spațiului fiscal disponibil pentru anul viitor, va fi evaluată posibilitatea accesării unor noi finanțări în cadrul celui de-al doilea apel al Programului SAFE lansat de Comisia Europeană la finalul lunii octombrie.

Conform premierului, trebuie valorificate toate oportunitățile de finanțare europeană, iar pe lângă Programul SAFE se află la dispoziție alte instrumente și inițiative comune la nivelul UE pentru dezvoltarea capabilităților de apărare.

‘Toate aceste instrumente trebuie privite într-o logică integrată, utilizând orice resursă disponibilă pentru a consolida capacitățile de producție de pe teritoriul României. Aceste capacități vitale necesită întărirea protecției fizice teritoriale și cibernetice pentru a face față valului de provocări de securitate pe care le vedem deja la nivel european’, a evidențiat Luca Niculescu.

În opinia sa, sprijinul Comisiei Europene privind crearea unui hub de securitate la Marea Neagră este cu atât mai important pentru protejarea cetățenilor țării și a teritoriului național.

‘Am discutat aseară cu președinta Comisiei Europene, doamna Ursula von der Leyen, despre cum putem beneficia de acest sprijin concret, atât noi, cât și vecinii noștri. După ce, timp de 20 de ani, în calitate de stat membru, România a cunoscut diferitele forme de solidaritate europeană, putem astăzi să dovedim capacitatea noastră de a contribui la apărarea Europei’, a completat prim-ministrul.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Handbal feminin: CSM București anunță încetarea colaborării cu antrenoarea Bojana Popovic

Handbal feminin: CSM București anunță încetarea colaborării cu antrenoarea Bojana Popovic

Fotbal: Endrick nu exclude o plecare de la Real Madrid în luna ianuarie

Fotbal: Endrick nu exclude o plecare de la Real Madrid în luna ianuarie