Nicușor Dan: Atâta timp cât statul român nu vine să clarifice motivul pentru care alegerile au fost anulate, narativul celălalt are succes în SUA

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei și candidat independent la alegerile prezidențiale, a precizat, pentru B1 TV, că, atâta timp cât statul român nu clarifică motivele pentru care alegerile au fost anulate, narativul alternativ va avea succes în Statele Unite.

El a subliniat că, în absența unei prezentări contrare din partea statului român, publicațiile occidentale pun la îndoială anularea alegerilor. De asemenea, a menționat că există o lipsă de transparență în ceea ce privește plățile făcute de anumite persoane pentru lobby, referindu-se la Călin Georgescu, sugerând că ar fi corect ca acestea să fie dezvăluite.

Nicușor Dan a fost întrebat dacă actuala administrație Trump va influența procesul electoral din România, având în vedere faptul că, de exemplu, Elon Musk a distribuit o postare a lui Călin Georgescu, iar Diana Șoșoacă și George Simion au plecat în SUA.

“Oamenii ăștia trăiesc în Statele Unite și acolo au acces la niște informații. Este absolut clar că domnul Georgescu a folosit niște firme de lobby, ceea ce e absolut legitim. Ar fi, însă, corect să ne spună și dacă a plătit, cât a plătit, cui a plătit, dar, pentru un moment, dacă ești în Statele Unite, pe de o parte, ai acest narativ pe care niște firme de lobby îl prezintă și nu ai narativul contrar pe care statul român să-l prezinte.

Și poți doar să observi că niște publicații prestigioase din lumea occidentală pun la îndoială anularea alegerilor. Deci, atâta timp cât statul român nu vine să clarifice motivul pentru care alegerile au fost anulate, narativul celălalt are succes în Statele Unite. Așa văd eu lucrurile astea și bineînțeles că sunt niște oameni care sar peste uzanțele diplomatice și fac tipul acesta de aprecieri.

E bine, nu e bine, nu e treaba mea să mă pronunț, însă pe fondul lucrurilor, problema mare este că statul român nu clarifică anularea alegeri”.

„Dacă ne uităm pe sondaje, sunt cel puțin 60 % dintre români care spun că nu sunt convinși”

Primarul General a fost întrebat și dacă e suficientă explicația șefului CCR privind anularea alegerilor sau e nevoie de mai mult de atât.

“Din nou, eu pot să spun că e suficient, pot să spun că nu e suficient. Important este dacă oamenii sunt convinși sau nu sunt convinși. Și ei nu sunt convinși în momentul ăsta. Dacă ne uităm pe sondaje, sunt cel puțin 60 % dintre români care spun că nu sunt convinși”.

‘SUA și Trump dau România pe mâna Rusiei!’: Victor Ponta demontează un ‘total fake-news din campania sorosistă’

Accident feroviar în judeţul Olt – Traficul feroviar rămâne închis în următoarele zile. Ce se întâmplă cu pasagerii