Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, despre actuala criză politic, că, conform Constituţiei, el este mediator şi, în momentul de faţă, avem un guvern din care s-au retras nişte miniştri. Probabil că, la un moment dat, acest guvern se va duce în faţa Parlamentului pentru a verifica dacă are o majoritate, a mai spus Nicuşor Dan.
”Conform Constituţie, eu sunt mediatorul. În momentul de faţă, noi avem un guvern din care s-au retras nişte miniştri şi probabil că, la un moment dat, acest guvern se va duce în faţa Parlamentului pentru a verifica dacă are o majoritate parlamentară. Pentru moment, acesta este scenariul în care operăm”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, despre criza politică.
”Eu, ca preşedinte, nu pot decât să constat asta şi, până în momentul în care, eventual, această situaţie se întrerupe, eu nu pot decât să încerc să mediez sau să încerc să ajut pe anumite chestiuni care necesită cooperare. Asta este ce pot eu să fac”, a menţionat el.
Întrebat ce le răspunde celor care aşteaptă de la elm ai multă fermitate, şeful statului a răspuns: ”Pot să le răspund cu fermitate că sunt mediator. Altceva nu pot să le spun”.
Şeful statului a fost întrebat şi despre faptul că PSD a plecat din guvern cu miniştrii dar au rămas secretarii de stat şi aparatul.
”Nu vreau să comentez prea mult. E un gest politic care urmează unui alt gest politic, acela de a retrage încrederea prim-ministrului”, a arătat Nicuşor Dan.
Şeful statului nu a dorit să comenteze nici afirmaţia premierului că un guvern minoritar va lucra mai bine şi mai ieftin.
”Pentru că vreau să-mi păstrez cu fermitate postura de mediator, nu o să vă spun decât că îmi cereţi să compar două scenarii şi nu pot să fac asta, sau cel puţin în momentul ăsta. În momentul în care vom avea o stabilitate şi ne vom pune o problemă, peste un an de zile, atunci o să pot să-mi dau o părere, ca să nu influenţez discuţiile între actori”, a spus el.



