Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că numirea pe care o va face pentru un judecător la Curtea Constituţională va fi una apolitică, menţionând că nu are, la acest moment, un nume pe care îl anunţe. ”Cred că Curtea Constituţională trebuie să fie mai echilibrată şi numirea mea o să fie, o să vedeţi, apolitică”, a transmis el.
Nicuşor Dan a fost întrebat, vineri, dacă are un nume deja în ceea ce priveşte desemnarea unui judecător la Curtea Constituţională.
”Nu în momentul ăsta, dar o să am mai multe discuţii”, a afirmat el.
Întrebat cât de necesară este numirea unor judecători apolitici la CCR, el a declarat: ”Cred că Curtea Constituţională trebuie să fie mai echilibrată şi numirea mea o să fie, o să vedeţi, apolitică”.