in ,

Nicuşor Dan critică proiectul privind publicarea numelor donatorilor pentru ONG-uri şi dizolvarea organizaţiilor pentru nedepunerea unor declaraţii: Măsuri disproporţionate şi nouă sursă de tensiune în societate. Ar inhiba sprijinul de către cetăţeni

Preşedintele Nicuşor Dan critică proiectul de lege privind transparentizarea finanţării organizaţiilor neguvernamentale, afirmând că ar fi o măsură care „ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către cetăţeni şi, prin aceasta, ar afecta societatea civilă în ansamblul ei”. „Atât această prevedere, cât şi cea care prevede dizolvarea de drept a ONG-urilor pentru nedepunerea unor declaraţii sunt măsuri disproporţionate faţă de o categorie socio-profesională şi, prin aceasta, o nouă sursă de tensiune în societatea noastră”, adaugă Nicuşor Dan. Şeful statului sugerează ca la dezbaterile din Camera decizională să fie invitate organizaţii reprezentative ale societăţii civile.

“Sugerez ca la dezbaterile din Camera decizională să fie invitate organizaţii reprezentative ale societăţii civile. Transparenţa în faţa statului a oricărei persoane juridice, deci şi a ONG-urilor, este necesară şi se realizează deja, în bună măsură. Adăugarea la rapoartele anuale a unei sinteze a donaţiilor importante reprezintă un plus de transparenţă”, afirmă preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare publică.

Şeful statului consideră însă că obligaţia de a face publice numele donatorilor ar fi o măsură care ar inhiba sprijinul ONG-urilor de către cetăţeni şi, prin aceasta, ar afecta societatea civilă în ansamblul ei.

“Atât această prevedere, cât şi cea care prevede dizolvarea de drept a ONG-urilor pentru nedepunerea unor declaraţii sunt măsuri disproporţionate faţă de o categorie socio-profesională şi, prin aceasta, o nouă sursă de tensiune în societatea noastră”, mai spune preşedintele Nicuşor Dan.

Propunerea legislativă L233/2026 obligă asociaţiile şi fundaţiile să publice identitatea finanţatorilor lor. Astfel, iniţiativa unui grup de senatori AUR impune asociaţiilor şi fundaţiilor din România să declare public cine sunt persoanele sau entităţile care le finanţează, sub sancţiunea suspendării activităţii în cazul în care nu depun această declaraţie.

Proiectul a fost votat, luni, de Plenul Senatului şi merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

USR a anunţat că a votat împotriva proiectului şi a precizat că “este scandalos că, la 8 ani distanţă după ce Liviu Dragnea cerea acelaşi lucru, PSD a putut vota chiar şi în comisii, alături de AUR, măsuri împotriva societăţii civile”.

Potrivit USR, acţiunea PSD-AUR este “un act iliberal”, după modele similare din ţări precum Rusia, Belarus, Georgia sau Ungaria lui Viktor Orban.

AUR a transmis că este “un prim pas important pentru creşterea transparenţei”. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ioana Dogioiu, despre sesizarea Parchetului, de către PSD, privind prejudiciul produs de foştii premieri PNL în favoarea fraţilor Micula: S-a depus o sesizare, să-şi urmeze justiţia cursul. Ce altceva putem spune?

UE eşuează să adopte o reformă a politicii migraţiei menită să înfiinţeze centre de expulzare a migranţilor în afara Uniunii. Statele membre şi Parlamentul European amână la 1 iunie negocierea ultimului punct de blocaj, data intrării în vigoare a legii