Președintele Nicușor Dan a declarat joi seară că va face o numire la șefia Serviciului Român de Informații după învestirea unui nou Guvern.
”Pe servicii secrete există un serviciu care nu are șef – SRI – și aici este o discuție pe care o să o avem cu partidele parlamentare. Am considerat că nu este util să suprapun această discuție, care tot timpul este sensibilă, peste discuția despre Guvern. O să avem un Guvern și după aceea o să avem discuția, probabil, cu acea majoritate care va susține Guvernul”, a spus Nicușor Dan, într-o conferință de presă la Chișinău.
În ceea ce privește numirea unor noi ambasadori, șeful statului a arătat că aceasta este una dintre priorități.
”Cu ambasadorii, într-adevăr, dacă nu apărea această criză politică, care ne-a luat tuturor mare parte din energie, schimbarea s-ar fi produs în vara acestui an, astfel încât oamenii să poată să meargă la post în toamnă. Acum o să ne consultăm cu ei, să vedem cum e mai bine, dar în orice caz, schimbarea trebuie să fie făcută, pentru că un ambasador, la sfârșit de mandat, toată lumea știe că pleacă, el știe că pleacă și, deci, contactele și interacțiunile sale nu mai sunt productive’, a precizat președintele.
Citiţi şi:
* Nicușor Dan: La 1 septembrie o să avem o nouă consultare cu partidele privind desemnarea noului premier
* Nicușor Dan la Chișinău: Mai este puțin până când Republica Moldova să intre în Uniunea Europeană
* VIDEO Nicușor Dan: România, R.Moldova și Ucraina vor continua cooperarea în domeniile infrastructurii, energiei și securității
* Nicușor Dan, despre nava care a luat foc în Marea Neagră: A fost lovită; o să fie o cercetare
* Nicușor Dan, despre acuzațiile la adresa șefului SPP: ‘Domnul Pahonțu nu e în această situație’


