Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, despre raportul anulării alegerilor prezidenţiale, că o să avem un raport complet, într-un termen rezonabil, din momentul ăsta, el precizând că este nerăbdător să închidem acest capitol din istoria noastră recentă. Nicuşor Dan a mai spus că âşi doreşte ca, prin acest raport, să avem o poză mai generală care, în momentul în care va exista, va fi mult mai uşor de înţeles de o categorie largă a populaţiei.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat cât timp vom mai aştepta până la publicarea raportului privind anularea alegerilor prezidenţiale.
”Există mai multe variante de lucru. În tot timpul acesta, au existat şi colective şi rapoarte sectoriale pe ce s-a întâmplat, o să avem un raport complet. Nu o să vă dau acum în termen, dar într-un termen rezonabil din momentul ăsta”, a răspuns şeful statului, la Constanţa.
”Şi eu sunt nerăbdător să închidem acest capitol din istoria noastră recentă. Pot să vă spun două lucruri, înainte. Din punct de vedere juridic, chestiunea este clară, adică am avut un candidat care a încălcat flagrant legea electorală românească, şi, în felul ăsta s-a pus într-o situaţie de neechitate faţă de toţi ceilalţi candidaţi. Asta este partea juridică”, a precizat Nicuşor Dan.
El a adăugat că, în ceea ce priveşte influenţa rusă, avem deja un raport, acum 7 sau 8 luni, al Parchetului general, care dovedeşte că au existat nişte companii ruseşti în spatele acestei acţiuni.
”Ce îmi doresc eu de la acest raport este să avem o poză mai generală care, în momentul în care va exista, va fi mult mai uşor de înţeles de o categorie largă a populaţiei. Ăsta este scopul meu. În loc să dăm nişte demonstraţii A implică B, B implică C care pot să fie, care sunt relativ tehnice, să dăm poza generală. Şi când o să dăm poza generală, atunci vă asigur că multă lume o să spună da, avem o influenţă rusă”, a menţionat preşedintele.



