Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre referendumul pe justiţie că îl va declanşa nu mai departe de o lună, din momentul ăsta.
Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat la Europa FM dacă mai face referendumul pe justiţie.
”Sigur că da. De la momentul în care l-am anunţat, ne-am apucat de structura informatică, nu cred că mai departe de o lună, din momentul ăsta”, a spus preşedintele despre momentul în care va declanşa referendumul.
Despre sensul acestui referendum, după ce a făcut numirile în justiţie, Nicuşor Dan a afirmat că ”Parchetul este numai o parte din lumea justiţiei”.
”Parchetul se ocupă de cercetarea penală a presupuselor infracţiuni. Când avem o componentă de judecători în sfera penală, avem o componentă de judecători în sfera civilă, şi de raportul între judecători”, a arătat el.



