Candidat la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan a reacționat după ce Administrația Prezidențială a desecretizat, marți, costurile cu avioanele private folosite de fostul șef al statului, Klaus Iohannis, în deplasările oficiale externe.
„Transparența cheltuirii banilor cetățenilor trebuie să devină regulă. E inadmisibil ca timp de 10 ani să nu știm câți bani cheltuiește o instituție publică din România, oricare ar fi aceasta.
Desecretizarea costurilor zborurilor fostului președinte nu face decât să-mi întărească convingerea că mulți lideri politici pur și simplu au pierdut contactul cu realitatea.
Sumele sunt excesive și nu au fost justificate de rezultate ulterioare concrete.
Disciplina bugetară despre care vorbesc va începe de la președintele țării. Respectul pentru banul public trebuie să fie o regulă în administrația publică din România”, a spus Nicușor Dan.