Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, după consultările oficiale cu partidele pentru nominizarea unui nou premier, că va continua seria de consultări până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală, el arătând că apelul către partide a fost că este esenţial ca acestea să ajungă, într-un timp rezonabil, la un numitor comun.
”Am avut astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele şi formaţiunile politice parlamentare, pentru identificarea premiselor deblocării actualei crize politice şi conturării unei formule de guvernare cât mai stabile. În cadrul convorbirilor, fiecare delegaţie şi-a prezentat poziţia, şi-a argumentat constrângerile şi a precizat în ce condiţii ar avea disponibilitatea de a participa la guvernare sau de a susţine un nou Executiv”, a transmis preşedintele într-un comunicat oficial.
Şeful statului arată că, ”încă din discuţiile informale purtate după adoptarea moţiunii de cenzură, solicitarea sa a fost ca partidele să indice majoritatea pe care o pot coagula, în acord cu matematica parlamentară, care să poată asigura susţinerea unui Guvern”.
”Vom continua seria de consultări până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală. Apelul meu public este acelaşi pe care l-am subliniat şi în cadrul întâlnirilor de astăzi: este esenţial ca partidele să dea dovadă de responsabilitate, de maturitate şi să ajungă, într-un timp rezonabil, la un numitor comun, cu formule coerente şi propuneri viabile”, mai spune şeful statului.



