Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, la recepţia de la Ambasada SUA cu ocazia împlinirii a 250 de ani de la declararea independenţei Statelor Unite ale Americii că România va rămâne de neclintit alături de Statele Unite în apărarea libertăţii şi democraţiei, pentru că arma noastră comună cea mai eficientă este unitatea, iar forţa unităţii vine din valorile noastre comune.
”Călătoria de 250 de ani a Statelor Unite nu a început şi a fost niciodată parcursă în solitudine. Dincolo de momentul proclamării, independenţa a fost câştigată prin luptă şi cu sprijinul mai multor puteri europene. Acum, State Unite deţin un rol central într-un sistem de alianţe şi parteneriate care ne asigură libertatea, securitatea şi prosperitatea”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan în cadrul recepţiei de la Ambasada SUA.
Şeful statului a arătat că acest sistem „occidental”, în sens politic, nu geografic, are o valoare specială pentru România, ca stat care, încă de la Unirea Principatelor, şi-a asumat voluntar şi conştient rolul de exponent al unei civilizaţii clădite pe ideile şi principiile care i-au animat şi pe Părinţii Fondatori ai Statelor Unite.
”Este un rol care a necesitat şi necesită mult efort, generaţie după generaţie, într-un context regional adesea descurajant. Astăzi, rezultatele perseverenţei românilor privind apartenenţa la comunitatea occidentală de valori sunt mai importante ca oricând. Sunt şi motivul pentru care am onoarea să salut independenţa Statelor Unite în calitate de Preşedinte al unei ţări care în 2027 va celebra 30 de ani de când este Partener Strategic al Statelor Unite, 20 de ani de când aparţine Uniunii Europene şi 23 de ani de când este membră NATO”, a afirmat Nicuşor Dan.
Preşedintele a mai spus că pe aceşti trei piloni se fundamentează identitatea occidentală a României de azi, un partener dedicat, onest şi responsabil, care contribuie la asigurarea securităţii şi prosperităţii noastre comune.
”Nu trebuie să uităm că, în vecinătatea noastră, agresiunea Rusiei contra Ucrainei continuă, iar România şi cetăţenii ei sunt afectaţi direct de consecinţele escaladării nesăbuite în care s-a angajat Kremlinul. Flancul Estic al NATO şi regiunea Mării Negre se află în prima linie a ameninţărilor ruse. Doresc să exprim şi cu această ocazie profunda recunoştinţă a României şi a fiecărui cetăţean al său pentru eforturile Statelor Unite şi ale Aliaţilor noştri de a consolida măsurile de apărare şi descurajare în ţara noastră. Dar, în timp ce suntem recunoscători tuturor Aliaţilor noştri, vă asigur că România îşi asumă pe deplin responsabilitatea pentru propria apărare şi contribuie la securitatea partenerilor săi”, a declarat Nicuşor Dan.
Şeful statului a menţionat că, peste câteva zile, la Summitul NATO de la Ankara, va prezenta Preşedintelui Trump şi aliaţilor noştri eforturile pe care România le face pentru creşterea capabilităţilor forţelor sale armate.
”Astfel, participăm cu determinare la efortul comun european de consolidare a securităţii euroatlantice”, a adăugat preşedintele.
”Domnule Ambasador, în plan bilateral, lucrăm intens pentru un obiectiv comun, acela de a ridica Parteneriatul Strategic dintre România şi Statele Unite la un nivel superior de ambiţie şi de a fructifica pe deplin întregul potenţial de care dispunem, în calitate de cel mai apropiat şi dedicat aliat al SUA din această regiune. Sunt încrezător că vom înregistra progrese semnificative prin valorificarea oportunităţilor strategice, în beneficiul cetăţenilor noştri, în domenii precum apărarea, comerţul, securitatea energetică, tehnologiile avansate, securitatea cibernetică, conectivitatea strategică şi dezvoltarea de lanţuri de aprovizionare sigure”, i-a transmis preşedintele ambasadorului SUA la Bucureşti.
Potrivit lui Nicuşor Dan, aderarea ţării noastre la OCDE este o prioritate strategică, nu doar prin prima intereselor economice naţionale, ci şi prin cea a apartenenţei la un set de valori comune, iar sprijinul Statelor Unite este esenţial în acest demers.
”Pentru că am amintit de valori pe care le împărtăşim, revin la ideea cu care am început – forţa durabilă a idealurilor proclamate prin Declaraţia de Independenţă. Această forţă trebuie să continue să ne inspire şi astăzi, când suntem confruntaţi cu provocări complexe şi crize suprapuse la nivel global. Arma noastră comună cea mai eficientă este unitatea, iar forţa unităţii vine tocmai din valorile noastre comune. De aceea, România va rămâne de neclintit alături de Statele Unite în apărarea libertăţii şi democraţiei. La mulţi ani Statelor Unite ale Americii! La mulţi ani prieteniei româno-americane!”, a spus Nicuşor Dan în discurs.
Happy Independence Day!
