Nicușor Dan lansează ‘Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni’: dezbateri strategice pentru definirea priorităților României în UE

Administrația Prezidențială va organiza, în perioada 5 – 9 mai, la inițiativa președintelui Nicușor Dan, o serie de evenimente în cadrul proiectului ‘Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni’.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, de Administrația Prezidențială, obiectivul principal al acestui demers este încurajarea unor dezbateri structurate și argumentate pe tematici de interes național în context european, cu privire la locul, rolul și prioritățile României în Uniunea Europeană.

Sub această umbrelă conceptuală, se vor desfășura mai multe dezbateri, prelegeri și conferințe grupate pe teme sociale, politice, diplomatice, economice, juridice, educaționale și de cercetare, culturale și de spiritualitate, precum și pe impactul inteligenței artificiale și al tehnologiilor digitale asupra funcționării instituțiilor, precizează sursa citată.

La aceste reuniuni vor lua parte specialiști, lideri politici, europarlamentari, reprezentanți ai societății civile, ai organizațiilor non-guvernamentale și ai mediului academic, oameni de afaceri, reprezentanți ai cultelor religioase din România și studenți.

Președintele Nicușor Dan va fi prezent la dezbateri, participând la dialogul cu invitații. Scopul este acela de a identifica cele mai bune abordări care să permită României să devină mai puternică în interiorul Uniunii Europene și care să ofere țării noastre un rol pregnant în redefinirea Uniunii ca actor global de securitate, stabilitate și prosperitate, se mai arată în comunicat.

Programul complet și agenda detaliată a evenimentelor vor fi publicate pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Arabia Saudită renunţă la ideea de a candida pentru organizarea Cupei Mondiale de Rugby din 2035

VIDEO Buzoianu: Proiect european de 28 milioane lei pentru digitalizarea Deltei Dunării a fost blocat; cazul merge la DNA