Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat că nu s-a schimbat nimic în orientarea strategică a României, nici în relaţia cu Uniunea Europeană, nici în relaţia cu NATO, nici în relaţia cu SUA. El a precizat că, cu cât Europa este mai puternică, cu atât NATO este mai puternică, iar cu cât NATO este mai puternic, cu atât Europa este mai puternică.
Nicuşor Dan a fost întrebat, marţi, la conferinţa internaţională “Black Sea and Balkans Security Forum” dacă avem de ales între Europa şi SUA sau vorbim de o consolidare a NATO, deopotrivă cu Europa şi SUA.
“Într-o ţară latină, tot timpul dezbaterile sunt foarte pasionale, însă nu cred că trebuie să amestecăm lucrurile. Noi, România, avem, evident, o dezbatere internă pe chestiuni interne, nu cea mai fericită, dar se întâmplă în democraţie. Pe de altă parte, nu s-a schimbat absolut nimic în orientarea strategică a României, nici în relaţia cu Uniunea, nici în relaţia cu NATO, nici în relaţia cu Statele Unite. Dimpotrivă, nu e vorba de o alegere”, a afirmat Nicuşor Dan.
El a precizat că cu cât Europa este mai puternică, cu atât NATO este mai puternică şi invers.
“E vorba de a compatibiliza cât mai mult. Cu cât Europa este mai puternică, cu atât NATO e mai puternic. Cu cât NATO e mai puternic, cu atât Europa este mai puternică. Şi, de altfel, există, dacă vorbim de flancul estic, există proiecte care sunt complementare la nivelul Uniunii Europene, la nivelul NATO. Ăsta este, cred, unul din avantajele competitive ale României, că are o politică externă extrem, extrem de predictibilă de douăzeci, poate chiar treizeci de ani. Nimic nu s-a schimbat aici”, a precizat Nicuşor Dan.
