in ,

Nicușor Dan: Relația României cu SUA se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației

Nicușor Dan: Relația României cu SUA se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației

Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează ‘permanent’, inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad, a declarat, miercuri, președintele Nicușor Dan.

El s-a întâlnit, la începutul acestei săptămâni, cu Lisa Choate, președinte al American Councils for International Education (ACIE), și cu Carter Johnson, director regional ACIE.

”Un parteneriat strategic solid înseamnă colaborări și proiecte comune de succes în multiple domenii, care au un impact pozitiv pentru oameni. Relația României cu Statele Unite ale Americii se consolidează permanent, inclusiv în sfera educației, prin inițiative cu rezultate remarcabile precum Future Leaders Exchange, cu cele două programe FLEX Global și FLEX Global Abroad. Prin intermediul FLEX, unul dintre cele mai competitive programe internaționale pentru liceeni, până la 70 de elevi români vor locui împreună cu o familie americană și vor putea studia, în anul școlar 2027 – 2028, în unități de învățământ din SUA, și, în același timp, până la 20 de elevi americani vor putea veni să studieze în România. Este o creștere semnificativă de burse pentru tinerii români față de anul trecut, când de această oportunitate s-au putut bucura 20 de liceeni români”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

Potrivit acestuia, experiența FLEX nu aduce doar beneficii academice.

”După revenirea în România, liceenii rămân implicați în școlile și comunitățile lor locale prin activități de voluntariat, prin diverse proiecte educaționale, valorificând astfel competențele și ceea ce au asimilat din interacțiunile pe care le-au avut în societatea și cultura americană”, a precizat șeful statului.

Bursele pentru programele FLEX Global și FLEX Abroad Global sunt cofinanțate de Ministerul Educației și Cercetării din România și Departamentul de Stat al SUA și administrate de American Councils for International Education (ACIE), iar tinerii români pot începe să-și depună aplicațiile, care ulterior vor intra într-un proces de selecție, a arătat președintele.

”În acest context, mă bucur că am avut la începutul acestei săptămâni o discuție productivă cu doamna Lisa Choate, președinte ACIE, și domnul Carter Johnson, director regional ACIE, despre educație și despre cum îi putem sprijini concret pe tinerii români în a-și dezvolta multiple competențe”, a menționat Nicușor Dan.

Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, și președinta American Councils for International Education, Lisa Choate, au semnat marți Memorandumul de Înțelegere privind acordarea de burse în anul școlar 2027 – 2028, în cadrul programelor FLEX Global (Future Leaders Exchange Global) și FLEX Abroad Global.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

CCR: Nu există conflict juridic între Guvern și ICCJ; Curtea nu poate cenzura sau reforma hotărârile judecătorești

CCR: Nu există conflict juridic între Guvern și ICCJ; Curtea nu poate cenzura sau reforma hotărârile judecătorești

Britanicul inculpat pentru uciderea ex-deputatei Widdecombe, acuzat în instanță de tentativă de pătrundere în locuința lui Farage

Britanicul inculpat pentru uciderea ex-deputatei Widdecombe, acuzat în instanță de tentativă de pătrundere în locuința lui Farage