România nu a fost cobeligerantă în conflictul SUA-Iran, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan.
‘Cred că lucrurile sunt foarte clare încă din momentul în care … adică, a fost totuși o hotărâre a Parlamentului care a permis staționarea pe teritoriul României a unor nave de reîncărcare. Asta este tot și asta în niciun caz nu face România cobeligerantă. (…) Un partener al nostru a spus că are nevoie să-și instaleze niște avioane de realimentare și noi am spus da, de acord, mai ales că asta era parte, într-un oarecare sens, din acordul nostru de parteneriat’, a declarat șeful statului în cadrul unei conferințe de presă susținute la Gdansk.
Anterior, și MAE a transmis că România nu a fost parte a conflictului SUA-Iran, prioritatea țării noastre fiind sprijinirea constantă a eforturilor diplomatice care au avut ca scop dezescaladarea regională și obținerea unui climat de pace și securitate în Orientul Mijlociu.
Ministerul a amintit că decizia României a fost luată în contextul acordurilor bilaterale existente cu SUA.
‘România este o țară aliată cu responsabilități și angajamente pe care le respectă pe deplin. Subliniem încă o dată că toate deciziile pe care România le ia în exercitarea suveranității sale sunt atent evaluate pentru a ne asigura că acestea sunt în conformitate cu prevederile Cartei ONU și cu normele relevante de drept internațional’, a precizat MAE.
Joi, purtătorul de cuvânt al MAE iranian a transmis pe platforma X că ‘Italia și România au fost menționate explicit de către secretarul general al NATO că au participat la agresiunea împotriva Iranului’.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a referit, în cadrul unui interviu televizat, la faptul că România s-a oferit să alimenteze aeronave militare americane, pe teritoriul național.


