Principalele preocupări pentru România în prezent sunt securitatea și investițiile, spune președintele României, Nicușor Dan, într-un interviu acordat miercuri companiei de media Sirius XM.
‘Securitatea este prima preocupare, iar în al doilea rând, consider că nu dispunem de investițiile străine pe care le-am merita, întrucât avem stabilitate și o economie foarte dinamică’, a afirmat președintele. ‘Atragerea de investiții bune în România este o parte importantă a misiunii mele’, a adăugat el.
Nicușor Dan a enumerat ca argumente pentru investițiile în România ‘calitatea lucrătorilor, oportunitățile din energie și tradiția sa în tehnologie, IT și matematică’, menționând și ‘creșterea incredibilă din ultimii 20 de ani’ și ‘triplarea PIB’ și amintind că țara noastră a îndeplinit criteriile pentru aderarea la OCDE.
‘Mă aștept să devenim în curând membri ai OCDE’, a afirmat el.
Șeful statului a notat pe de altă parte că războiul Rusiei din Ucraina afectează și economia și stabilitatea pe plan regional, dar și global, recunoscând că România este afectată în plan economic, în condițiile în care regiunea Mării Negre, o importantă rută comercială, a devenit instabilă, iar în zona de graniță cu Ucraina au loc incursiuni cu drone.
‘Dar progresăm’, a afirmat președintele. ‘Nu am fost pregătiți pentru atacuri cu drone, dar progresăm și am început să le doborâm’, a insistat el.
În opinia sa, incursiunile dronelor sunt urmarea ‘încercării Rusiei de a escalada conflictul implicând alte țări europene’.
‘Rămânem calmi, doborâm dronele și încercăm să nu escaladăm’, a îndemnat el.
Pe de altă parte, Nicușor Dan a apreciat că Rusia nu este pregătită să pună capăt războiului, remarcând ‘din contră, o escaladare a războiului hibrid, cu sabotaje, atacuri cibernetice și drone’.
‘Așadar orice încercare de a pune capăt acestui război este binevenită’, a conchis el, invitat să comenteze o posibilă întâlnire între președintele american Donald Trump cu președintele rus Vladimir Putin și președintele chinez Xi Jinping pentru a discuta despre Ucraina.
Președintele Dan a subliniat totodată în interviu că România și-a majorat în ultimii zece ani cheltuielile militare, ajungând la 2,5% din PIB, precum și că a alocat 4 milioane de dolari pentru extinderea bazei militare Kogălniceanu, care ‘va fi cea mai mare din Europa’.
‘Avem deja 1.000-1.500 de soldați americani și plănuim să avem mai mulți. Cred că acest lucru este important atât pentru România, pentru că prezența trupelor americane stabilizează întotdeauna regiunea, cât și pentru partea americană, întrucât suntem un loc bun pentru proiectarea forței înspre alte regiuni, cum este Orientul Mijlociu’, a precizat Nicușor Dan.
Întrebat în legătură cu recenta formare a unui nou guvern, șeful statului a menționat că, în cele cinci luni de când a fost demis guvernul anterior, ‘statul a continuat să funcționeze’ și, deși executivul demis a dispus de o putere limitată, România ‘a reușit să ducă la bun sfârșit o mulțime de lucruri importante, în parte legate de securitate și apărare, cum este programul european SAFE, în care sunt implicate companii americane’.


