Preşedintele Nicuşor Dan spune că este optimist că mare parte din legile PNRR vor trece în Parlament, el arătând că trebuie văzut cât de rezonabilă este toată lumea, în aceste şase săptămâni şi tragem linie şi dacă s-a greşit, vedem cine a greşit.
”Eu sunt optimist că mare parte dintre ele vor trece. Mai avem şase săptămâni, aproximativ. Haideţi să vedem cât de rezonabilă este toată lumea, în aceste şase săptămâni. Tragem linie şi dacă s-a greşit, vedem cine a greşit”, a spus preşedintele Nicuşor Dan, despre proiectele de lege jaloane în PNRR care trebuie adoptate până la finalul lunii august în Parlament.
Şeful statului a menţionat că el în continuare este optimist că pe partea de legislativ fiecare va face orice ţine de respectivul partid astfel încât legile să treacă.
”Este un dialog între partide în care dacă e nevoie, cum s-a întâmplat azi, pot să mediez”, a mai spus preşedintele.



