Nicuşor Dan: Sunt îngrijorat că dreapta nu se coalizează la nivel naţional / Dacă comparăm cum s-a descurcat pe PNRR Guvernul Ciucă, faţă de cum se descurcă Guvernul Ciolacu, guvernarea de dreapta e mai bună pentru România

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, afirmă că este îngrijorat de faptul că partidele de dreapta nu se coalizează la nivel naţional, mai ales că, după rezultatele la ultimele alegeri, a constatat că electoratul este dispus să le acorde votul. Nicuşor Dan afirmă că guvernările de dreapta au fost întotdeauna mai bune pentru România decât cele de stânga, lucru care se vede inclusiv în modul în care s-au descurcat în privinţa PNRR Guvernul Ciolacu şi Guvernul Ciucă.

”Eu sunt un pic îngrijorat, fără să vorbesc aici de calitatea mea de primar, pur şi simplu de cetăţean care doreşte, evident, pentru sine, pentru familia lui, binele acestei ţări. Sunt îngrijorat că dreapta nu se coalizează la nivel naţional. În primul rând, teza mea este că guvernările de dreapta, aşa cum au fost ele după Revoluţie, au fost mai bune decât guvernainte de stânga, fie că vorbim de Convenţia Democrată, fie că vorbim de Alianţa DA. Chiar dacă comparăm acum cum s-a descurcat pe PNRR, pe jaloane din PNRR, Guvernul Ciucă, faţă de cum se descurcă Guvernul Ciolacu, guvernarea de dreapta e mai bună pentru România în opinia mea”, a declarat, joi seară, la Digi 24, Nicuşor Dan

Acesta afirmă că şi-a dori o majoritate de dreapta în Parlament, dar explică faptul că nu prea mai este timp, întrucât calendarul electoral pentru alegerile parlamentare spune că alianţele se depun la Biroul Electoral până în 10 septembrie.

”Avem PNL, avem USR, avem REPER, Forţa Dreptei, PMP, Alianţa Independenţilor, mai multe partide mici locale, care toate au luat scoruri bune la alegerile locale şi europarlamentare şi toţi oamenii ăştia ar trebui să vină cu un proiect să spună vrem să guvernăm împreună şi eu nu văd proiectul ăsta (…) Pe rezultatele de la alegerile europarlamentare şi locale am văzut o disponibilitate a alegătorilor de dreapta de a da votul pentru partide”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Întrebat care este riscul, primarul Capitalei a declarant: ”Avem o alianţă PSD-PNL de aproape 3 ani, am văzut perioada în care a fost condusă de PNL, când am văzut un echilibru şi vedem acum această alianţă condusă de PSD în care vedem că PNL-ul este ignorat”.

 

 

Şofer de la operatorul public de transport din Braşov, cercetat disciplinar după ce a fost filmat cum se uită în telefonul mobil în timp ce conduce – VIDEO

România U20 – Germania U20, scor 2-3. Tricolorii au pierdut meciul de debut din noul sezon al Elite League