La fel ca Play Station 5 şi numeroase alte produse electronice, consolele de jocuri Switch 2 se vor scumpi, anunţă producătorul Nintendo.
Astfel, de la 1 septembrie, în loc de 470 de euro, Switch 2 va costa în Europa 500 de euro.
Momentul aplicării scumpirii diferă de la o regiune la alta, ca şi noile preţuri. În Japonia, de exemplu, scumpirea va intra în vigoare de la 25 mai.
Producătorul spune că de vină pentru creşterea preţurilor este “impactul diferitelor schimbări ale condiţiilor de piaţă” şi că acesta este aşteptat să se extindă pe termen mediu şi lung.
“Ne cerem sincere scuze pentru efectul pe care aceste revizuiri de preţuri l-ar putea avea asupra clienţilor noştri şi a altor părţi interesate şi vă apreciem profund înţelegerea” se arată într-un comunicat de presă.
În ultimul an fiscal, au fost vândute 19,86 de milioane de console Switch 2, depăşind versiunea anterioară, care ajunsese la 15,05 milioane de unităţi vândute în primul an.
Compania se aşteaptă ca în următorul an fiscal să vândă 16,5 milioane de unităţi.



