in ,

Nivelul apelor Rinului din nou în creștere, după un minim istoric

Nivelul apelor Rinului din nou în creștere, după un minim istoric

Ploile abundente, în special în sudul Germaniei, contribuie la creșterea nivelului apelor Rinului, după minimele istorice care au dus la îngrijorări cu privire la efectele asupra economiei, transmite vineri DPA.

Datele publicate vineri de Administrația Căilor Navigabile și a Transportului de Marfă din Germania au arătat că râul este încă departe de nivelurile medii ale apei și vasele de marfă complet încărcate nu pot încă naviga în sigiranță.

Cu toate acestea, în multe locuri, feriboturile își reiau activitatea.

Potrivit companiei de operare a celui mai mare port interior din Germania, Duisburg, navele de marfă operează în prezent cu doar aproximativ
20% din încărcătura lor obișnuită din cauza nivelurilor scăzute ale apei.

Joachim Holstein, reprezentantul grupului portuar pentru transportul pe căi navigabile interioare, a declarat că o relaxare reală a situației nu este așteptată până ‘spre sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie’.

La Kaub, în landul Renania-Palatinat – un punct deosebit de critic pentru navigația pe Rin – nivelul apei a fost vineri la 46 de centimetri, încă mult sub așa-numitul nivel echivalent al apei de 77 de centimetri, pe care experții îl consideră un punct de referință pentru navigație.

La Duisburg, nivelul apei pe Rin a fost vineri după-amiază la 1,49 metri – încă sub minimul record anterior de 1,53 metri, stabilit în
2018.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sibiu: Șoferul autobuzului care a provocat accidentul din Mediaș, arestat preventiv

Sibiu: Șoferul autobuzului care a provocat accidentul din Mediaș, arestat preventiv

MApN: Fragmentul de dronă descoperit în zona digului de sud al Portului Midia nu prezintă încărcătură explozivă

MApN: Fragmentul de dronă descoperit în zona digului de sud al Portului Midia nu prezintă încărcătură explozivă