in ,

Noaptea Europeană a Muzeelor – Palatul Primăriei Capitalei va putea fi vizitat gratuit/ Tururile ghidate vor începe la ora 18:00

Noaptea Europeană a Muzeelor – Palatul Primăriei Capitalei va putea fi vizitat gratuit/ Tururile ghidate vor începe la ora 18:00

Palatul Primăriei Capitalei va putea fi vizitat gratuit, sâmbătă, cu ocazia Nopţii Europene a Muzeelor. Tururile ghidate vor începe la ora 18:00 şi vor avea loc la intervale de aproximativ 15 minute. Accesul se va face pe intrarea principală, în grupuri de maximum 30 de persoane, ultima intrare fiind la ora 23.45.

“Primăria Deschisă” #6 propune publicului o experienţă culturală complexă, care aduce împreună patrimoniul arhitectural, memoria oraşului şi dialogul despre Bucureştiul prezent şi viitor.

Tururi ghidate în Palatul Ministerului Lucrărilor Publice

Palatul Ministerului Lucrărilor Publice, actualul sediu al Primăriei Municipiului Bucureşti, a fost construit în stil neoromânesc. Palatul îşi va deschide porţile pentru vizite ghidate dedicate bucureştenilor şi turiştilor interesaţi să descopere poveştile clădirii şi transformările prin care aceasta a trecut de-a lungul timpului: de la sediul Ministerului Lucrărilor Publice în perioada interbelică, la Comandatura Germană în timpul ocupaţiei din Al Doilea Război Mondial, până la actualul rol de sediu al administraţiei Capitalei.

Programul “Primăria Deschisă” include trei expoziţii care propun perspective diferite asupra identităţii Bucureştiului şi a patrimoniului său cultural.

“Bucureştiul care n-a mai fost” – la parter

Expoziţia realizată de Uniunea Arhitecţilor din România şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, situată la parter, propune o incursiune într-un Bucureşti alternativ, construit virtual din proiecte arhitecturale importante ale ultimelor trei decenii care nu au fost niciodată realizate.
Prin cercetare documentară şi randări artistice 3D, publicul va putea descoperi proiecte emblematice pentru istoria recentă a oraşului, completate de interviuri cu arhitecţi şi istorici şi de un mini-documentar dedicat memoriei urbane şi potenţialului nevalorificat al Capitalei.

Colecţia Emblematic România – Paideia – Editura cărţilor de cultură – la parter

De asemenea, în spaţiul expoziţional de la parterul clădirii, vizitatorii vor putea descoperi o veritabilă selecţie de cărţi din Colecţia Emblematic România, realizată de Editura Paideia.

Expoziţia “Tinere Talente” – Fundaţia Regală Margareta a României – Etajul 1

Fundaţia Regală Margareta a României prezintă, la primul etaj al clădirii, o expoziţie cu lucrări realizate de bursierii programului naţional Tinere Talente, dedicat susţinerii tinerilor artişti din România.
Expoziţia reuneşte creaţii ale unor tineri artişti vizuali aflaţi la început de drum şi oferă publicului ocazia de a descoperi noi generaţii de creatori sprijiniţi prin mentorat, burse şi programe de dezvoltare artistică.
Programul a fost apreciat cu diverse distincţii dintre care GOLD, în cadrul Premiilor Community Index, la categoria Artă şi cultură, dar şi considerat cel mai bun program de Artă şi Cultură din România, la Gala Societăţii Civile.

“Primari de seamă ai Bucureştiului” – lansare de carte şi expoziţie – Etajul 2

Editura Vremea aduce în atenţia publicului seria editorială “Primari de seamă ai Bucureştiului”, dedicată unor personalităţi care au contribuit decisiv la dezvoltarea Capitalei.
Evenimentul care se va desfăşura la etajul doi al clădirii include lansări de carte, sesiuni de întrebări şi răspunsuri cu autorii, proiecţii video şi o expoziţie foto dedicată Bucureştiului din vremea primarilor Alexandru Donescu, Emanoil Protopopescu-Pake şi Vintilă Brătianu.
Publicul va putea descoperi poveşti despre modernizarea oraşului, dezvoltarea infrastructurii şi transformările urbane care au definit Bucureştiul de altădată.

Instalaţia participativă “Bucureşti ACUM” şi muzică live – Curtea interioară

În curtea interioară a Primăriei Capitalei va fi amplasată instalaţia participativă “Bucureşti ACUM”, un spaţiu de dialog care invită bucureştenii să îşi imagineze şi să exprime, prin mesaje sau desene, dorinţele pentru oraşul prezent şi viitor.
Pornind de la întrebările “De ce iubeşti Bucureşti?” şi “Ce-ţi doreşti de la Bucureşti?”, instalaţia va deveni, pe parcursul unei seri, un mozaic colectiv de idei, emoţii şi proiecţii despre viitorul Capitalei.

Atmosfera serii va fi completată, de la ora 18:00, cu momente muzicale live, DJ set-uri mixate de Dj Chlorys (Mihaela Vasiliu), iar Sorina Rotaru Band ne va încânta în acorduri intime de jazz cu reprezentaţii repetate ale concertului Echoes & Columns: A Candlelight Jazz Soirée.

DJ sessions:
• 18:00-18:40 // 19:00-19:40 // 20:00-20:40 // 21:00-21:40 // 22:00-22:40 // 23:00-23:40.

Concert Sorina Rotaru Band – Echoes & Columns: A Candlelight Jazz Soirée:
• 18:40-19:00 // 19:40-20:00 // 20:40-21:00 // 21:40-22:00 // 22:40-23:00 // 23:40-24:00

Accesul în clădire se va face în grupuri de câte 20-25 persoane, pe intrarea principală, iar vizitele vor fi ghidate. Ultima intrare este la ora 23:45.

Accesul publicului la activităţile incluse în programul “Primăria Deschisă” #6 este gratuit.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Buzău: Femeie luată cu forţa de pe stradă de fostul concubin şi dusă într-o casă părăsită, unde a agresat-o / Poliţiştii au intrat în forţă în imobil / Bărbatul a fost reţinut, femeia fiind dusă la spital

Buzău: Femeie luată cu forţa de pe stradă de fostul concubin şi dusă într-o casă părăsită, unde a agresat-o / Poliţiştii au intrat în forţă în imobil / Bărbatul a fost reţinut, femeia fiind dusă la spital

„Sunt aici! Sunt aici!”, prima reacţie a lui Neymar după convocarea pentru CM. Bucurie în Brazilia – VIDEO

„Sunt aici! Sunt aici!”, prima reacţie a lui Neymar după convocarea pentru CM. Bucurie în Brazilia – VIDEO