in ,

Noaptea Muzeelor la Biblioteca Centrală Universitară – tururi ghidate și o incursiune în marile familii boierești ale României

Noaptea Muzeelor la Biblioteca Centrală Universitară – tururi ghidate și o incursiune în marile familii boierești ale României

Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’ oferă publicului, sâmbătă, între orele 19:00 și 00:00, de Noaptea Muzeelor, tururi ghidate în limbile română și engleză și o incursiune în marile familii boierești ale României.

”Într-o singură seară, publicul va avea ocazia să traverseze secole întregi de istorie, să pășească în spații încărcate de memorie culturală și să descopere povești despre regalitate, biblioteci salvate din ruină, manuscrise rare și marile familii boierești care au influențat destinul poporului român. Fondată la inițiativa Regelui Carol I, Biblioteca Centrală Universitară a fost gândită încă din 1891 ca ‘un așezământ spre binele tinerimii universitare’, un loc dedicat studiului și formării intelectuale. Astăzi, instituția reunește peste 2.400.000 de volume și continuă să fie una dintre cele mai importante biblioteci universitare din România”, se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

Vizitatorii vor putea explora una dintre cele mai frumoase biblioteci universitare din Europa, proiectată de arhitectul francez Paul Gottereau – autorul unor clădiri simbol ale Bucureștiului, precum Palatul Regal și Palatul CEC.

* Aula a găzduit încă din 1914 conferințe, întâlniri academice și evenimente culturale la care au participat personalități precum Nicolae Iorga, Mircea Eliade, Tudor Vianu, Nae Ionescu sau Constantin Noica. Deși a fost singurul spațiu care a supraviețuit incendiului din 1989, Aula a trecut printr-un amplu proces de restaurare după modelul original.

* Sala Profesorilor păstrează memoria dramaticului incendiu din decembrie 1989, când peste 500.000 de volume – cărți rare, manuscrise și documente – au fost distruse. Un loc accesibil doar doctoranzilor și oamenilor de știință, care impresionează prin arhitectura sa ornamentată, va fi deschis și vizitatorilor cu acest prilej.

* Salonul Carol I este unul dintre cele mai elegante spații ale bibliotecii, unde poate fi admirată și pictura realizată de artistul Ion Drăghici, alături de detalii arhitecturale care păstrează farmecul începutului de secol XX.

* Capsula Timpului păstrează obiecte originale care datează încă din 1895, anul inaugurării bibliotecii: mobilierul directorului Fundației, cataloage alfabetice, registre istorice, o mașină de scris și documente și multe alte surprize pentru public.

Expoziția ‘Mari Familii Boierești Românești’ reunește reprezentări heraldice inedite inspirate din manuscrisul genealogului Ioan I. Cârlova și desene realizate de artistul Aurel Jiquidi. Aceasta aduce în prim-plan legături genealogice surprinzătoare, alianțe între mari familii și personalități care au influențat evoluția societății românești timp de secole.

Publicul va putea descoperi poveștile unor familii precum Cantemir, Brâncoveanu, Brătianu, Bibescu, Caragea, Callimachi, Cuza, Carp, Bălăceanu.

‘Noaptea Muzeelor este, pentru Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’, o invitație la redescoperirea memoriei culturale a României. Vizitatorii vor putea vedea frumusețea arhitecturală a unui loc reprezentativ pentru București și vor asculta poveștile unor oameni importanți pentru societatea românească din toate timpurile. Expoziția dedicată marilor familii boierești aduce în fața publicului documente și reprezentări heraldice de o valoare excepțională – lucrări care ar putea sta fără dificultate în patrimoniul unei importante case de licitații sau al unui muzeu european. Dincolo de componenta istorică și artistică, această expoziție are și o dimensiune personală: mulți dintre vizitatori ar putea descoperi, printre numele și ramurile genealogice expuse, legături nebănuite cu propriile familii. Este, poate, cel mai frumos mod de a transforma istoria într-o experiență vie’, a declarat conf. univ. dr. Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare ‘Carol I’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

China și-a modificat sistemul de rezidență permanentă

China și-a modificat sistemul de rezidență permanentă

Tribunalul Botoșani respinge o acțiune împotriva Universității București referitoare la studiile președintelui Nicușor Dan

Tribunalul Botoșani respinge o acțiune împotriva Universității București referitoare la studiile președintelui Nicușor Dan