„Distrugerea a 33 de drone de atac, atât Shahed, cât şi alte tipuri, a fost confirmată în estul, nordul şi sudul ţării”, au raportat forţele aeriene Ucrainene pe Telegram.
Regiunile Odesa (sud), Sumî (nord), Doneţk şi Zaporojie (est) „au fost afectate de acest atac inamic”, a spus armata ucraineană într-un comunicat, explicând că, potrivit datelor provizorii, Rusia a folosit în total 95 de sisteme de atac. Acestea au inclus opt rachete de diferite tipuri şi 87 de drone şi simulatoare de drone.
La rândul său, apărarea antiaeriană rusă a doborât două drone ucrainene în timpul nopţii peste regiunile de graniţă Kursk şi Belgorod, cele mai afectate de războiul din Ucraina. Ambele avioane fără pilot aveau aripi fixe, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.
Această cifră contrastează cu cele 127 de drone doborâte de bateriile ruseşti în ultimele 48 de ore.
Săptămâna aceasta, Kremlinul a abandonat armistiţiul energetic de 30 de zile declarat unilateral de Rusia pe 18 martie, la care Ucraina s-a alăturat o săptămână mai târziu. Kremlinul a subliniat însă că preşedintele Vladimir Putin, comandantul suprem al forţelor armate, nu a dispus încă reluarea atacurilor asupra infrastructurii energetice inamice.
Preşedintele american Donald Trump a dat ambelor ţări un ultimatum pentru a accepta să negocieze o pace durabilă în câteva zile, altfel Washingtonul va abandona negocierile şi se va concentra asupra altor probleme globale.