Autoritățile din Grecia au arestat miercuri 13 persoane suspectate că aparțin unei rețele infracționale care ar fi obținut ilegal fonduri europene destinate agriculturii în valoare de peste 2,7 milioane de euro, a relatat postul de televiziune Skai, citat de agenția EFE.
Aceasta este a treia serie de arestări efectuate în Grecia în ultimele două săptămâni în legătură cu acest caz, numărul persoanelor arestate ajungând la 50, iar valoarea fondurilor europene obținute astfel în mod ilicit însumând circa 10 milioane de euro.
Zeci de persoane acuzate că ar fi declarat proprietăți funciare sau șeptel inexistente pentru a obține fonduri europene au fost deja arestate anul trecut.
Potrivit presei locale, fonduri europene de sute de milioane de euro ar fi fost obținute prin astfel de practici începând din anul 2019. Operațiunile poliției anunțate miercuri au avut loc în regiunile Kozani și Aetolia-Acarnania, unde în total 39 de suspecți sunt anchetați.
Printre cei 13 suspecți arestați acum se numără un manager și un angajat al unui centru agricol certificat de agenția de stat OPEKEPE, organismul grec responsabil cu distribuirea subvențiilor către producătorii locali.
După ce scandalul a izbucnit în urmă cu un an, premierul grec, conservatorul Kyriakos Mitsotakis, le-a promis cetățenilor și ‘agricultorilor onești’ că ‘hoții’ vor fi arestați și că ‘ceea ce s-a furat va fi restituit’.
Totuși, partidele de opoziție au acuzat guvernul – din care unii membri și foști miniștri ai dezvoltării rurale au fost implicați în acest caz – că a transformat agenția de stat OPEKEPE într-o ‘imprimerie de bani de partid’ pentru a cumpăra voturi.
Parlamentul de la Atena a decis pe 22 aprilie, cu o largă majoritate, să ridice imunitatea a 13 deputați conservatori, printre care se numără mai mulți foști miniștri, anchetați de Parchetul European (EPPO) pentru presupusa implicare în acest caz.


