Noi date din PSD despre reforma administrativ-teritorială: cele șapte puncte cheie avute în vedere

Debirocratizare și descentralizare: Deciziile publice vor fi luate mai aproape de cetățeni, facilitând accesul rapid la fonduri pentru proiectele locale și regionale, fie ele din bugetul de stat sau din fonduri europene.

Implicarea cetățenilor în deciziile publice: Reforma va crea premisele unui dialog deschis între autorități și comunități, consolidând astfel democrația locală.

Reducerea cheltuielilor administrative: Economiile rezultate vor fi redirecționate către investiții în proiecte prioritare, precum infrastructura, educația și sănătatea.

Adaptarea serviciilor publice la nevoile locale: Fiecare comunitate va beneficia de soluții personalizate, țintind exact nevoile specifice.

Consolidarea identităților regionale: Reforma va respecta diversitatea economică, socială și culturală a regiunilor, sprijinind dezvoltarea echilibrată a întregii țări.

Atragerea investițiilor: O administrație eficientă și transparentă va crește încrederea investitorilor și va sprijini proiectele mari de infrastructură.

Creșterea încrederii în administrația publică: O administrație modernă, eficientă și transparentă va reduce risipa de resurse și va răspunde mai bine așteptărilor cetățenilor.

Remus Lăpușan, parlamentar PSD: „Cluj-Napoca – centru regional”

„Reforma administrativă a României reprezintă un proiect fundamental pentru eficientizarea administrației publice și dezvoltarea comunităților locale. Premierul Marcel Ciolacu a demonstrat viziune și determinare, asumându-și inițiativa de a redacta proiectul de lege privind reorganizarea teritorială a țării, un demers privind reorganizarea teritorială a țării, un demers care răspunde necesităților stringente ale cetățenilor. Reorganizarea administrativă, prin regionalizare și descentralizare, este o inițiativă pe care PSD o susține de mult timp. Încă din 2013, am adus această propunere în dezbatere publică, dar, din păcate, nu am găsit sprijinul necesar din partea celorlalte forțe politice. Astăzi, este evident pentru toată lumea că actuala formă de organizare nu mai răspunde nevoilor societății și riscă să ducă administrația publică în colaps.

Sigur, vor fi multe variante de reorganizare/comasare administrativă propuse de partide și de societatea civilă, însă, un singur aspect îl pot garanta, în orice variantă de reorganizare administrativă, Cluj-Napoca va fi centru regional, pentru că este capitala economică și culturală a Transilvaniei. Statutul Clujului, de cel mai important oraș al Ardealului, nu este discutabil, negociabil”, a declarat Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj.

„Această reformă nu înseamnă fragmentarea sau pierderea unității naționale, ci, dimpotrivă, este o șansă de a construi o administrație eficientă și performantă, care să răspundă nevoilor reale ale comunităților. Trebuie să corectăm exemplele de risipă din trecut, cum ar fi construirea sălilor de sport în comune îmbătrânite, unde era evident că prioritatea ar fi trebuit să fie serviciile medicale. Este timpul să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat pentru oameni”, a subliniat deputatul PSD de Cluj.

PSD și-a asumat ca, în următoarele șase luni, să prezinte public un proiect de reformă administrativă bazat pe principii de eficiență, performanță și adaptare la nevoile fiecărei comunități.

„Cred cu tărie că această reformă este indispensabilă. Este momentul să construim o administrație publică modernă, care să lucreze pentru cetățeni, să ofere servicii de calitate și să susțină dezvoltarea echilibrată a regiunilor României. Eu personal voi susține cu toată convingerea acest proiect, pentru că dezvoltarea comunităților locale este dezideratul numărul unu pe care mi l-am asumat ca și obiectiv major al mandatului meu de deputat. Am promis clujenilor că voi fi vocea lor la București, și mă voi ține de cuvânt!”, a concluzionat Remus Lăpușan.

Anunțul inițial al PSD privind reorganizarea teritorială și reacțiile din lumea politică

Purtătorul de cuvânt al PSD, preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, a anunţat luni că PSD a decis înfiinţarea unui grup de lucru al partidului, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României.

Lucian Romașcanu: ”Astăzi a avut loc o şedinţă a Consiliului Politic Naţional, în care s-au discutat chestiuni guvernamentale, legislative, cât şi chestiuni politice şi de organizare. În ceea ce priveşte partea guvernamentală şi legislativă, ca prioritate s-a stabilit pentru perioada imediat următoare înfiinţarea unui grup de lucru al PSD, care să propună un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României, o promisiune pe care clasa politică a făcut-o de foarte mult timp şi pe care nu am îndeplinit-o încă”, a anunţat Lucian Romaşcanu, după şedinţa conducerii partidului, relatează News.ro.

Preşedintele CJ Buzău a precizat că ”acest lucru va veni în sprijinul reformei, astfel încât să eficientizăm administraţiile locale şi să existe firesc, ca o consecinţă imediată, şi o reducere a cheltuielor de administrare a autorităţilor locale, dar şi o eficientizare în sprijinul oamenilor prin această reformă”.

Potrivit lui Lucian Romaşcanu, proiectul de lege va trebui să fie elaborat de acest grup de lucru în perioada următoare, probabil în următoarele şase luni de zile, urmând să fie discutat în coaliţie şi apoi trecut prin Parlament.

Social-democratul a menţionat că ”există nevoia de consolidare a unor comunităţi locale, există nevoia de a consolida serviciile publice şi serviciile statului din comunităţile respective”.

”Sunt foarte multe lucruri care intră aici, inclusiv partea de educaţie, învăţământ, sănătate, acces la sănătate şi infrastructură şi aşa mai departe. Nu există principiul desfinţării, există principiul comasării, probabil şi acest lucru se va lua în discuţie”, a explicat Romaşcanu.

Însă UDMR, prin vocea ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, are o altă propunere. „Nu se poate face fără referendumuri în fiecare localitate care ar fi afectată de o astfel de decizie”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la postul de televiziune TVR Info.

Primarul Capitalei Nicușor Dan, care și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale, avertizează că o astfel de reformă trebuie să fie făcută pe studii temeinice. „Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid și în nici un caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor.

Este un subiect extrem de serios care se abordează la masă cu specialiști și numai pe baza unor studii fundamentate.

Este esențial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face aceste schimbări. Factorul politic trebuie adus în discuție abia după ce avem informațiile necesare și soluțiile care să răspundă necesităților cetățenilor”, a spus Nicușor Dan.

BREAKING Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei

DSP Arad: Numărul virozelor diagnosticate a crescut de aproximativ trei ori de la o săptămână la alta