Cercetătorii de la Institutul Ruder Boskovic (IRB) din Croația, în colaborare cu o echipă de oameni de știință din Regatul Unit, au descoperit noi detalii despre modul în care celulele de melanom, una dintre cele mai periculoase forme de cancer de piele, se atașează de țesutul înconjurător, dar și despre factorii care pot determina deplasarea acestora, transmite agenția de presă Hina.
Descoperirile sunt semnificative deoarece capacitatea celulelor canceroase de a se desprinde, de a migra și de a se răspândi în alte zone ale corpului reprezintă un pas cheie în dezvoltarea metastazelor.
Rezultatele, publicate în două articole din jurnalul științific Cell Communication and Signaling, arată că aceeași proteină poate să joace roluri diferite în interiorul unei celule, în funcție de locația sa, a indicat IRB.
‘Această cercetare nu reprezintă o nouă terapie, însă oferă informații importante cu privire la mecanismele de adeziune din celulele de melanom. Cercetarea fundamentală suplimentară privind rolul proteinelor de adeziune ar putea contribui, în viitor, la o dezvoltare mai rapidă și mai de succes a medicamentelor care țintesc aceste molecule’, a declarat doctor Nikolina Stojanovic de la IRB, autoare principală și autoare corespondentă în cazul ambelor articole.
Cercetarea s-a concentrat asupra proteinei KANK2, o moleculă care ajută celulele să-și organizeze structurile interne și să-și adapteze modul în care interacționează cu mediul înconjurător. Astfel de proteine sunt importante deoarece influențează comportamentul celular, inclusiv capacitatea de deplasare.
Studiul a descoperit că proteina KANK2 poate să îndeplinească funcții diferite, ba chiar opuse, în celulele de melanom, în funcție de locul în care este situată. Într-o anumită zonă a celulei, reducerea cantității de proteină a încetinit deplasarea celulară, în timp ce într-o altă zonă a sporit mobilitatea celulelor, ca și cum ar fi fost eliberată o frână.
Doctor Andreja Ambriovic Ristov din cadrul IRB, autoare corespondentă a celor două studii, a declarat că aceste rezultate arată că înțelegerea comportamentului celulelor canceroase necesită nu numai identificarea proteinelor prezente, ci și determinarea locului în care se află acestea și a modului în care interacționează cu alte molecule.
În cel de-al doilea articol, publicat în același jurnal două luni mai târziu, echipa a arătat că proteina KANK2 este prezentă și într-un al treilea tip de structură de adeziune, pe care celulele o utilizează pentru a se atașa de mediul înconjurător.
Aceste structuri de adeziune au fost descoperite relativ recent și rămân puțin înțelese. Cercetătorii cunosc faptul că ele joacă un rol important în timpul diviziunii celulare și că sunt deosebit de interesante deoarece, spre deosebire de alte tipuri de adeziune, nu sunt conectate direct la rețeaua structurală internă care conferă celulelor forma lor și le permite mișcarea.
Aceste descoperiri susțin concluzia că o singură proteină poate să îndeplinească multiple funcții, care se schimbă în funcție de localizarea și de interacțiunile sale în interiorul celulei.
‘Următorul pas va fi să stabilim dacă același mecanism există și în celulele primare de melanom izolate de la pacienți, care seamănă mai mult cu melanoamele din corpul uman’, a declarat doctor Marija Loncaric de la IRB. Ea studiază în prezent celulele de melanom primar pentru a stabili dacă acestea se comportă la fel ca și culturile celulare permanente și intenționează să efectueze experimente cu ajutorul unor modele tridimensionale de melanom.
