Noile autorităţi siriene negociază cu forţele kurde, însă sunt gata să folosească forţa dacă va fi necesar

„Uşa negocierilor este acum deschisă cu Forţele Democratice Siriene” (FDS, dominate de kurzi, care controlează o parte din nord-estul ţării), a declarat ministrul Mourhaf Abu Qasra în faţa mai multor jurnalişti. „Însă, dacă vom fi constrânşi să recurgem la forţă, suntem gata să o facem”, a adăugat el.

Demnitarul sirian a mai spus că lucrurile „nu sunt clare în negocierile cu FDS până acum”.

Un responsabil sirian a declarat pentru AFP, sub acoperirea anonimatului, că o delegaţie a FDS a avut pe 30 decembrie la Damasc negocieri „pozitive” cu Ahmed al-Shareh, noul lider sirian.

În timpul unui interviu pentru canalul Al-Arabiya la sfârşitul lui decembrie, Shareh a afirmat că FDS ar trebui integrate în viitoarea armată siriană.

Kurzii sirieni au stabilit o administraţie autonomă în nord-estul ţării şi controlează o mare parte din zonele petroliere.

„Ei ne-au propus petrol, însă noi nu vrem petrol, noi vrem instituţiile şi frontierele”, a declarat ministrul, fără a oferi alte detalii.

FDS, partenere ale Occidentului reunite în cadrul unei coaliţii internaţionale antijihadiste, au fost vârful de lance în lupta împotriva grupării Stat Islamic (SI) şi sunt susţinute de SUA.

Gărzi medicale făcute doar pe hârtie: opt cadre medicale sunt suspecte într-un dosar

Cseke Attila îl atacă pe Toni Greblă, după ce a tăiat porcul cu apropiații lui Georgescu: Să câștige prestigiul