Regatul Unit a doborât marți un nou record de temperatură – cea mai călduroasă zi înregistrată vreodată în luna mai -, cu o temperatură care a atins valoarea de 35 grade Celsius la Londra în cea de-a patra zi a unui val de căldură considerat excepțional pentru această perioadă a anului, a anunțat agenția națională de meteorologie (Met Office), informează AFP.
De asemenea, patru adolescenți au murit înecați în Regatul Unit începând de duminică, cel mai probabil în timp ce încercau să se răcorească, au transmis autoritățile locale din regiunile vizate de valul de căldură.
Decesele s-au produs în cursuri de apă din diferite regiuni ale Angliei: un tânăr a pierit în regiunea Sheffield (nord), un altul în apropiere de Manchester (nord), al treilea în Lincoln (est), potrivit Polițiilor locale, iar o adolescentă în apropiere de Birmingham (centru), potrivit autorităților din comitatele engleze.
Un sexagenar a murit în timp ce încerca să își ajute rudele aflate în pericol și care făceau baie în apele de lângă o plajă din Cornwall, potrivit presei britanice.
Noul record de temperatură înregistrat marți a doborât recordul stabilit în ziua precedentă: temperatura a urcat luni până la 34,8°C la Kew Gardens, grădina botanică din sud-vestul Londrei, cu 2 grade Celsius peste fostul record de 32,8°C înregistrat în 1922 și egalat apoi în 1944, potrivit Met Office.
Din Anglia și până în Italia, o mare parte din Europa s-a confruntat marți cu o nouă zi marcată de o căldură inedită pentru luna mai, care răstoarnă obiceiurile de pe un continent care se încălzește mai repede decât alte zone ale lumii.
O alertă sanitară clasificată la nivelul ‘portocaliu’ – imediat sub nivelul maxim, care este ‘roșu’ – este în prezent în vigoare pentru mare marte a teritoriului Regatului Unit, în special în sud și la Londra, urmând să rămână valabilă până joi la ora 17:00.
Temperaturile ar trebui să rămână ridicate toată săptămâna, cu o scădere sensibilă așteptată abia începând de duminică, potrivit specialiștilor britanici în prognoze meteorologice.
În ceea ce privește temperaturile nocturne, noaptea de luni spre marți a fost, de asemenea, ‘cea mai călduroasă înregistrată vreodată în luna mai’, a transmis Met Office. Temperatura nu a coborât sub 20°C în anumite regiuni ale țării, motiv pentru care noaptea trecută a fost clasificată în categoria ‘nopților tropicale’.
Căldura a perturbat, de asemenea, rețeaua feroviară britanică, iar operatorul Network Rail a impus limitări de viteză pentru trenurile sale.
În Franța, un nou record de căldură pentru luna mai a fost doborât marți, la 24 de ore după ziua de luni care fusese deja extrem de caldă, a anunțat Meteo-France.
Indicele termic național, care măsoară temperatura medie la scara întregii țări, a atins valoarea de 24,8°C, potrivit măsurătorilor provizorii de la ora 17:00 (15:00 GMT) ale agenției naționale de meteorologie. Luni, acest indice era de 24,6°C, deja un record.


