Nouă ţări europene – Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia şi Regatul Unit – şi Ucraina anunţă înfiinţarea unei coaliţii în vederea dezvoltării unor capacităţi antibalistice în Europa menite să apere continentul, relatează Euronews.
”Considerăm că apărrarea Europei cere o soluţie globală, care să aibă la bază o arhitectură integrată a apărării antirachetă, pentru a descuraja şi neutraliza ameninţările viitoare ale rachetelor”, anunţă într-o ”Declaraţie comună” Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Norvegia, Olanda, Spania, Suedia, Ucraina şi Regatul Unit.
”Împotriva ameninţării balistice, noi facem o alegere clară: apărarea Ucrainei, consolidarea securităţii noastre colective şi construirea Europei Apărării”, a scris pe X preşedintele francez Emmanuel Macron.
Această ”Declaraţie” intervine în marja unei reuniuni a Colaiţiei Voluntarilor, la care participă cel puţin 25 de şefi de stat şi de guverne, reuniţi la Paris, luni şi marţi, pentru a discuta despre susţinerea Ucrainei şi mijloace de sporirea presiunii împotriva Rusiei.
Înaintea acestei reuniuni, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnir cu preşedintele francez Emmanuel Macron. El a anunţat că au ”discutat în detaliu despre front şi nevoile Ucrainei în vederea apărării populaţiei de atacurile ruseşti”.
”Este important să consolidăm Ucraina, să ne consolidăm apărările aeriene şi să accelerăm dezvoltarea capacităţilor antibalistice ale Europei”, a anunţat el.
”Franţa dispune exact de capacităţile şi tehnologiile avansate necesare să ajute”, a subliniat Zelenski.
Acest summit, organizat la Paris şi coprezidat de către Regatul Unit, urmează să pledeze în favoarea unei încetări a focului şi o reluare a negocierilor de pace, anunţa vineri preşedinţia franceză.
Aliaţii, reuniţi la Hôtel des Invalides, vor să ”consolideze” un nou sentiment de unitate şi de cooperare în favoarea Ucrainei, potrivit preşedinţiei franceze.
Aceste angajamente le continuă pe cele ale summiturilor G7 de la Évian şi NATO de la Ankara, la care aliaţii s-au angajat să ofere Kievului unh ajutor militar în valoare de 70 de milairde de euro în 2026.
Coaliţia s-a lărgit la 37 de ţări – care se reunesc atât fizic, cât şi prin videoconferinţă.
Doi membri noi – Republica Moldova şi Macedonia de Nord – au participat pentru prima oară la reuniune, luni.
Kremlinul a respins summit, pe care l-a catalogat drept o ”coaliţie belicoasă”, ai cărei conducători ”nu vor pacea”.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat într-un discurs adresat Forţelor Armate franceze, pe care l-a susţinut înaintea reuniunii cu aliaţii Ucrainei, că Europa va apăra libertatea şi drepturile cu orice preţ.

”Mesajul pe care-l adresăm lumii este da, pacea este obiectivul nostru. Da, preţuim libertatea şi drepturile. Şi, da, suntem pregătiţi să luptăm pentru a le apăra mereu, chiar cu preţul sângelui, dacă este necesar”, a declarat preşedintele francez.
”În câţiva ani, vom construi noi capacităţi în Europa şi vom realiza un salt strategic”, a adăugat Emmanuel Macron.
”Europa devine o putere” care este ”pregătită să se apere”, a subliniat el.
Volodimir Zelenski se află la Paris luni şi marţi.
Liderii Coaliţiei Voluntarilor urmează să asiste la o defilare militară pe Champs-Élysées, la Paris, cu ocazia Zilei Naţionale a Franţei.



