Noul Institut al Inimii, un proiect în valoare de 105 milioane de euro, a primit autorizaţie de construcţie

„După mai multe luni de eforturi ale specialiştilor din instituţiile implicate în proiectul construirii noului sediu al IUBCVT, dar şi întâlniri de lucru repetate ale prefectului judeţului Mureş, dr. Ovidiu Butuc, cu toată echipa de proiect, noua clădire a Institutului Inimii are autorizaţie de construire. Pot începe, astfel, lucrările la noua clădire a IUBCVT Târgu Mureş, iar calendarul proiectului finanţat prin PNRR va fi respectat, tocmai pentru ca la mijlocul anului viitor specialiştii în bolile inimii să înceapă activitatea în noua casă”, a arătat prefectul Ovidiu Butuc, într-un comunicat de presă.

Prefectul a precizat că Instituţia Prefectului a contribuit activ la faza obţinerii documentaţiei necesare pentru amenajarea de şantier şi mai apoi pentru autorizaţia de construire.

„Inima va avea propriul său centru de excelenţă în judeţul Mureş. Mii de copii din întreaga ţară îşi vor găsi în continuare salvarea la Institutul Inimii, aici unde proiectul visat de generaţii întregi de specialişti prinde viaţă şi devine realitate, pas cu pas, prin muncă de echipă. Instituţia Prefectului a contribuit activ la faza obţinerii documentaţiei necesare pentru amenajarea de şantier şi mai apoi pentru autorizaţia de construire, ca un liant între echipa de proiect şi instituţiile avizatoare, reuşind astfel să evităm blocajele birocratice. Noul sediul al Institutului Inimii este principalul proiect finanţat prin PNRR în judeţul Mureş şi asumat de noi toţi ca un proiect de judeţ. Îi felicit pe toţi cei care, cu devotament şi abnegaţie, au muncit la acest proiect. Felicitări întregii echipe a Institutului şi spor la treabă echipei de constructori”, a subliniat Ovidiu Butuc.

Termenul de finalizare a lucrărilor este primăvara anului 2026, proiectul fiind finanţat prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

„Anual, echipa Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş realizează 1.000 de intervenţii chirurgicale cardiovasculare, dintre care peste 250 la copii. Proiectul clasat pe primul loc la nivel naţional în categoria de investiţii finanţate prin PNRR prevede o licitaţie pentru proiectare şi execuţie, respectiv o a doua licitaţie pentru echipare, dotare şi digitalizare. Structura prevede cinci etaje, pe lângă subsol şi demisol, 85 de saloane, bloc operator cu patru săli de operaţie, trei săli de angiografie şi două săli de electrofiziologie”, se mai precizează în comunicatul de presă dat publicităţii de Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş. A

Sursa: www.stiripesurse.ro

Consiliul Concurenţei: Porturile fluviale româneşti au o infrastructură slab dezvoltată,neadecvată pentru un transport fluvial modern şi au nevoie de investiţii