Noul lider forte de la Damasc promite desființarea tuturor grupurilor armate rebele și integrarea lor în noua armată națională siriană

Facţiunile rebele siriene vor fi „desfiinţate”, a promis şeful grupării care a condus la înlăturarea lui Bashar al-Assad, în timp ce fostul preşedinte i-a denunţat pe noii conducători ai ţării drept „terorişti”.

Liderul HTS, Abu Mohammed al-Jolani, care îşi foloseşte acum numele real Ahmed al-Sharaa, a încercat să asigure minorităţile din ţară şi guvernele din străinătate că liderii interimari ai ţării vor proteja toţi sirienii, precum şi instituţiile statului.

El s-a întâlnit, luni cu membri ai comunităţii druze şi a declarat că toate facţiunile rebele „vor fi desfiinţate, iar luptătorii vor fi instruiţi pentru a se alătura rândurilor Ministerului Apărării”.

„Toţi vor fi supuşi legii”, a adăugat el, potrivit postărilor de pe canalul Telegram al grupului.

El a subliniat, de asemenea, necesitatea unităţii în ţara multietnică şi multi-confesională.

„Siria trebuie să rămână unită”, a spus el. „Trebuie să existe un contract social între stat şi toate religiile pentru a garanta justiţia socială”

Sursa: www.stiripesurse.ro

Ipoteză incendiară, după ce compania controlată de Viktor Orban a decis să cumpere E.ON România: Se vinde țara la bucată

VIDEO Cutremur puternic în Vanuatu, cu alertă de tsunami. Ambasada SUA, afectată