in ,

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință în cursul zilei de marți

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință în cursul zilei de marți

Noul rege al Norvegiei, Haakon al VIII-lea, va depune jurământul de credință față de Constituția norvegiană marțea viitoare, la câteva zile după decesul tatălui său, regele Harald al V-lea, care a încetat din viață vineri dimineață la vârsta de 89 de ani, informează DPA.

Această dată a fost anunțată vineri la Televiziunea publică norvegiană NRK de președintele Parlamentului Norvegiei, Masud Gharahkhani.

Jurământul de credință este obligatoriu pentru noul monarh și se va desfășura în interiorul Parlamentului norvegian, cunoscut sub numele de Storting, care se află în apropiere de Palatul Regal din Oslo.

Actualul rege îi succede astfel tatălui său, Harald al V-lea, care a murit vineri dimineață într-un spital din Oslo la vârsta de 89 de ani.

Noul rege al Norvegiei va depune jurământul de credință marți la ora locală 13:00 (11:00 GMT) și va susține, de asemenea, o scurtă alocuțiune. Publicul norvegian va putea să urmărească evenimentul, în direct, la televiziune.

Potrivit Parlamentului din Oslo, alocuțiunea noului suveran al țării va pune accentul pe faptul că prerogativele monarhului sunt limitate și reglementate de Constituția țării.

Norvegia nu mai organizează ceremonii tradiționale de încoronare. Tatăl regelui Harald, Olav al V-lea, a introdus însă în 1958 o nouă ceremonie de binecuvântare ocazionată de preluarea tronului, pe care Harald și soția lui, regina Sonja, au pus-o și ei în practică în 1991.

O ceremonie similară este așteptată și de această dată. Ceremonia de binecuvântare este urmată în mod tradițional de un turneu prin Norvegia.

Potrivit unor relatări de presă încă neconfirmate, Haakon al VIII-lea va susține primul său discurs în calitate de rege în cursul zilei de sâmbătă.

Până în prezent, Casa Regală a Norvegiei a precizat doar că regele Haakon va susține un discurs televizat în direct către poporul norvegian ‘în primele zile’ ale domniei sale.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

UMFST Târgu Mureș a finalizat proiectul ‘Ergopolis’, în valoare de aproape 30 de milioane de euro

UMFST Târgu Mureș a finalizat proiectul ‘Ergopolis’, în valoare de aproape 30 de milioane de euro

Trump anunță crearea unei academii naționale dedicate spațiului

Trump anunță crearea unei academii naționale dedicate spațiului