in

Noul selecţioner al Italiei va fi cunoscut „până la sfârşitul săptămânii viitoare”, anunţă preşedintele FIGC

Noul selecţioner al Italiei va fi cunoscut „până la sfârşitul săptămânii viitoare”, anunţă preşedintele FIGC

Giovanni Malago, proaspăt ales preşedinte al Federaţiei Italiene de Fotbal (FIGC), a asigurat miercuri că numele noului selecţioner al echipei naţionale, absentă de la Cupa Mondială din 2026 şi aflată în criză, va fi dezvăluit „până la sfârşitul săptămânii viitoare”.

„Este extrem de urgent, intenţionez să rezolv totul până la sfârşitul săptămânii viitoare”, a declarat Malago la finalul primei sale şedinţe a Consiliului Federal în fruntea FIGC.

Noul preşedinte al FIGC, ales pe 22 iunie cu 68,6% din voturi, a asigurat că „nu a vorbit la telefon şi nici nu a contactat pe nimeni până în prezent”: „Mi-am impus ca regulă ca acest lucru să se întâmple abia după ce se va rezolva problema directorului tehnic naţional (…) În ceea ce priveşte acest post, nu vă pot spune dacă sunt aproape sau departe de a-l ocupa, dar lucrez intens la asta. Am citit multe nume, unul mai des decât celelalte. Nu pot nici să confirm, nici să infirm acest lucru”, a adăugat el.

Potrivit presei italiene, Malago, fost preşedinte al Comitetului Olimpic Italian şi al Comitetului de organizare al Jocurilor Olimpice din 2026 de la Milano-Cortina, ar dori să încredinţeze conducerea tehnică a fotbalului italian lui Paolo Maldini, fost jucător de renume al AC Milan şi al Naţionalei.

Pentru postul de selecţioner, numele lui Antonio Conte, care şi-a reziliat contractul cu Napoli după două sezoane, revine cu insistenţă. Conte a ocupat deja această funcţie între 2014 şi 2016. Varianta unui alt fost selecţioner al Naţionalei, Roberto Mancini, pare însă să fi fost abandonată. Deşi i-a adus Italiei ultimul său titlu, la Euro 2021, o parte din consiliul federal nu a acceptat plecarea sa bruscă din vara anului 2023 pentru a prelua conducerea echipei Arabiei Saudite.

Italia, care nu s-a calificat la a treia sa Cupă Mondială consecutivă, traversează o criză fără precedent de la înfrângerea suferită la sfârşitul lunii martie în finala barajelor europene pentru Cupa Mondială din 2026 împotriva Bosniei şi Herţegovinei. În urma acestui eşec, selecţionerul Gennaro Gattuso şi-a dat demisia, la fel ca şi managerul general al echipei naţionale, Gianluigi Buffon, înainte ca preşedintele FIGC, Gabriele Gravina să le urmeze exemplul.

Următorul meci al Italiei, probabil cu noul selecţioner, este programat pe 25 septembrie la Roma, împotriva Belgiei, în cadrul Ligii Naţiunilor.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Reducerea deficitului bugetar la 1,75% din PIB, la cinci luni, ar putea să fie „performanţa” care salvează România de riscul trecerii la „junk” – analişti financiari

Reducerea deficitului bugetar la 1,75% din PIB, la cinci luni, ar putea să fie „performanţa” care salvează România de riscul trecerii la „junk” – analişti financiari

Studiu ASE: ROBOR urmează trendul politicii monetare a BNR, iar abaterile sunt temporare

Studiu ASE: ROBOR urmează trendul politicii monetare a BNR, iar abaterile sunt temporare