Novak Djokovic și-a revenit după accidentare și va juca în această lună la Doha

”Nu mai există ruptură musculară. Accidentarea este aproape 100% vindecată și sunt gata să merg spre noi victorii. Am undă verde de la echipa medicală să mă pot antrena, să mă pregătesc. Turneul de la Doha este în program peste șapte zile, iar eu mă țin de programul planificat”, a spus sârbul într-un interviu publicat de cotidianul muntenegrean Vijesti. ‘

Djokovic, 37 ani, cu 24 de titluri de Grand Slam în palmares, s-a retras în ianuarie în semifinalele turneului Australian Open din cauza acestei accidentări, după ce a pierdut primul set cu 6-7 (5/7) în fața germanului Alexander Zverev, numărul 2 ATP, notează Agerpres.

”Sper că pot obține acest al 100-lea trofeu acum la Doha. Am urmărit asta de ceva vreme, din octombrie anul trecut. Dar vom vedea, va veni când va veni. Slavă Domnului că am reușit să-mi revin repede. Am mai avut câteva accidentări în ultima vreme, comparativ cu primii cincisprezece ani ai carierei mele. Probabil vine odată cu vârsta, dar corpul meu încă mă susține bine și mai am o flacără înăuntru”, a mai spus Djokovic.

Fostul lider mondial a fost nevoit să se retragă înainte de sferturile de finală de la Roland Garros în 2024, după ce s-a accidentat la genunchiul drept și a suferit o intervenție chirurgicală la menisc.

După revenirea pe teren, sârbul a ajuns în finala de la Wimbledon o lună mai târziu și a câștigat aurul olimpic la Paris două săptămâni mai târziu.

Sursa: www.stiripesurse.ro

VIDEO Daniel Băluță intră tare în problema Planșeului Unirii – Mesaj către Nicușor Dan: Așteptăm să semneze, așa cum a promis

Triplu învingător în Turul Franței, Tadej Pogacar, a anunțat unde își începe sezonul