Nu a îngropat nici acum securea războiului: ‘Chivu m-a trădat’. Ce clauză ar avea antrenorul român la Parma

Cristi Chivu a semnat cu Parma și este al doilea român care va antrena în Serie A după Mircea Lucescu. Giovanni Becali, care are multte legături în fotbalul italian, susține că înțelegerea se va rezilia automat dacă nu va salva echipa de la retrogradarea.

Chiar și acum, Becali a amintit despre conflictul pe care l-a avut cu fostul căpitan al naționalei în urmă cu mulți ani. În plus, impresarul susține că Parma nu este interesată prea mult de rezultate. Scopul este să crească cât mai mulți tineri.

„Parma cumpără numai jucători tineri, pe președinte nu-l interesează să rămână în Serie A. E un motiv în plus pentru care l-a preferat pe Chivu (n.r. – tinerețea). Totul depinde de aceste trei-patru luni.

Parma are una dintre cele mai scăzute medii de vârstă ale jucătorilor din Serie A, 23 de ani. Depinde de el dacă va continua și din vară, dar președintele mizează foarte mult pe tineri.

Din ce am auzit eu, e vorba de un contract pe șase luni cu opțiune de prelungire pe încă unul sau doi, doar dacă echipa se salvează de la retrogradare. Dacă nu, pleacă, eu așa știu. N-am vorbit cu Man și Mihăilă, ce rost are? Cu Pecchia cred că s-a exagerat prea mult, înfrângeri după înfrângeri, dar au șanse să se salveze, au scăpat de niște meciuri importante. Stă un an sau doi și după «își ia zborul» spre o carieră de antrenorat.

Eu nu mai am o relație cu Chivu de foarte mult timp, m-a trădat și urăsc asta, dar îi țin pumnii, chiar dacă nu mai am nicio relație”, a declarat Giovanni Becali, conform fanatik.ro.

Chivu a avut un mesaj pentru fanii echipei după ce a semnat contractul.

„Salutare tuturor suporterilor lui Parma. Sunt Cristian Chivu. Avem nevoie de voi toți să ne susțineți. Forza Parma„, a fost mesajul anrenoului.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Gabriela Szabo îl acuză de ‘misoginism’ pe Nicușor Dan: ‘Nu îl onorează. Este răzbunare politică!’

Djokovici, învins de Berrettini în primul meci jucat la simplu după accidentarea de la Australian Open