Fostul prim-ministru ungar Viktor Orban încă poate fi, din punct de vedere tehnic, nominalizat pentru funcția de secretar general al Națiunilor Unite, a declarat luni, la Moscova, un adjunct al ministrului rus de externe, argumentând că termenul-limită pentru depunerea candidaturilor nu a expirat, relatează MTI.
Aleksandr Alimov a făcut această precizare ca răspuns la un articol din The Wall Street Journal – care citează surse din trei țări – conform căruia administrația președintelui american Donald Trump l-a propus pe Orban pentru funcția de secretar general al ONU, iar SUA l-au încurajat pe fostul premier să intre în cursă.
‘Nu există restricții’, a declarat Alimov, întrebat fiind dacă nominalizarea lui Orban pentru acest post este posibilă din punct de vedere tehnic. ‘Nu excludem apariția altor candidați’.
Citând un diplomat american care a dorit să-și păstreze anonimatul, The Wall Street Journal a relatat că atât Rusia, cât și China susțin această idee și că Orban ar putea conta pe opt voturi în cadrul Consiliului de Securitate (format din 15 membri), însă planul așteaptă o decizie finală. Orban a refuzat să comenteze, a adăugat publicația.
Cel de-al doilea mandat de cinci ani al actualului secretar general, Antonio Guterres, expiră la 31 decembrie. Conform sistemului neoficial de rotație regională al ONU și așa cum a indicat o analiză anterioară a think-tank-ului american Council on Foreign Relations, există o probabilitate ridicată ca succesorul lui Guterres să provină din regiunea Americii Latine și a Caraibilor.
Printre cei care participă în prezent la cursă se numără Ivonne A-Baki, fostă ambasadoare a Ecuadorului în Statele Unite, Franța și Qatar; Maria Fernanda Espinosa Garces, fostă președintă a Adunării Generale a ONU și fostă ministră a afacerilor externe și a apărării a Ecuadorului; Rafael Mariano Grossi, director general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) și fost diplomat argentinian; Rebeca Grynspan Mayufis, fostă vicepreședintă a Costa Ricăi și secretar general al Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD); Olara Otunnu, fost secretar general adjunct al ONU și fost ministru al afacerilor externe al Ugandei; Carolyn Rodrigues Birkett, reprezentantă permanentă a Guyanei pe lângă ONU și fostă ministră a afacerilor externe; precum și Lana Nusseibeh, ministru adjunct al afacerilor externe a Emiratelor Arabe Unite, responsabil cu afacerile politice.
Nusseibeh a intrat în cursă săptămâna trecută, după ce procesul a ajuns într-un impas, fiecare candidat primind cel puțin două voturi ‘împotrivă’ din partea membrilor permanenți ai Consiliului de Securitate. O nouă rundă de vot preliminar va avea loc miercuri în cadrul Consiliului.


