Antrenorul echipei Tottenham, Roberto De Zerbi, vrea să „reducă la tăcere vocea interioară” care se concentrează mai mult pe jucători accidentaţi decât pe calităţile echipei, cu două zile înaintea deplasării la Aston Villa, meci crucial pentru menţinerea în Premier League.
Echipa, care ocupă în prezent locul 18 şi primul loc de retrogradare, va trebui să termine sezonul fără mijlocaşul ofensiv Xavi Simons, grav accidentat weekendul trecut, iar portarul Guglielmo Vicario şi atacantul Dominic Solanke nu se vor recupera la timp pentru meciul de duminică de la Birmingham. Dar De Zerbi, numit la sfârşitul lunii martie, a vrut să alunge valul de negativism care cuprinde clubul din nordul Londrei într-un lung monolog la începutul conferinţei de presă de vineri.
„Cea mai importantă provocare acum este să reducem la tăcere vocea aceea din interiorul nostru, al jucătorilor, al staff-ului, al suporterilor. Aceste voci generează gânduri negative şi spun că nu avem noroc, că avem prea mulţi jucători accidentaţi (…), că staff-ul nostru medical nu este suficient de bun, că gazonul stadionului nu este bun, că nici cel de la centrul de antrenament nu este bun, că este imposibil să câştigăm două sau trei meciuri la rând”, a spus el, la şase zile după ce a înregistrat prima victorie din 2026 în campionat, împotriva lui Wolverhampton.
„Dacă Solanke şi Xavi Simons sunt accidentaţi, putem juca cu Kolo Muani, Mathys Tel, Richarlison (…), au caracteristici diferite, dar sunt jucători foarte buni”, a spus el.
Dacă ascultăm anumite mass-media, „avem impresia că toată lumea plânge şi că suntem deja retrogradaţi. Nu, nu încă. Trebuie să murim pe teren”, a spus el, vizând în mod specific un reporter de la Sky Sports prezent la conferinţa de presă.
Desigur, „este un moment dificil, dar învinşii, ei plâng, gândesc negativ. Nu vreau oameni lângă mine care plâng şi care gândesc altfel decât mine. Suntem destul de buni pentru a câştiga meciuri şi destul de buni pentru a ne menţine”, a asigurat el.
Tottenham are cu două puncte mai puţin decât actuala echipă de pe primul loc care nu este retrogradabilă, West Ham (care joacă sâmbătă la Brentford), înaintea ultimelor patru etape.



